Ieri, inspectori din cadrul Asociaţei Naţionale de Combatere a Braconajului şi a Poluării (ANCBP) Argeş, au desfăşurat, sprijiniţi de agenţi ai Poliţiei Ştefăneşti şi ai Secţiei Rurale Călineşti, o amplă acţiune în zona barajului Golşeti, al cărei obiectiv a fostcombaterea braconajului piscicol.
Cu acest prilej, reprezentanţii ANCBP şi oamenii legii au depistat doi bărbaţi care braconau folosindu-se de două setci tip monofilament de aproximativ 150 m fiecare, a căror deţinere şi folosire este interzisă prin lege. Cei doi suspecţi au fost preluaţi de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, plasele au fost confiscate şi distruse prin ardere chiar pe malul lacului, iar peştele prin eliberat în mediul natural. De asemenea, în cauză a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de braconaj şi astfel de acţiuni vor fi organizate în perioada care urmează pe toate lacurile de acumulare din judeţ.
Val. NICOLAU