În această dimineaţă, în jurului orei 04.00, patrula de jandarmi aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Izvoru (Valea Bucovului), din judeţul Argeş, a depistat trei persoane de sex bărbătesc în timp ce desfăşurau activităţi de pescuit pe Lacul Bucovului.
Jandarmii argeşeni au procedat la identificarea celor trei bărbaţi şi, totodată, au efectuat verificări la faţa locului pentru a se stabili dacă aceştia respectau normele în vigoare.
În urma verificărilor efectuate, s-a constat faptul că cei trei bărbaţi pescuiau ilegal în apa lacului, nerespectând normele în vigoare, iar jandarmii au întocmit documentele de constatare conform Codului de Procedură Penală şi prevederilor art. 64, lit. i (deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Documentele de contatare au fost înaintate organelor de poliţie competente teritorial (Postul de Poliţie Rurală Izvoru) în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 64, lit. i din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.