Eram copil, ceea ce vi s-a întâmplat şi dumneavoastră, sunt sigur. Deşi există şi vieţi fără copilărie. Am văzut copii de 7-8 ani lucrând în minele de cupru şi de sare din Africa neagră. Eu eram elev la şcoala primară şi trebuia să învăţ în fiecare zi şi să-mi fac lecţiile. Autorizaţia de plimbare cu bicicleta era legată de succesul temelor. Care erau foarte dificile, pentru că mi le dădea d-na Argeşeanu, învăţătoarea noastră de la Şcoala „Sfântu’ Andrei”, ţinută de călugări iezuiţi. Pentru părinţii mei problema nu era şcolarizarea pe vremea aceea, ci menţinerea în viaţă. E adevărat că mareşalul Antonescu, conducătorul statului, a refuzat să livreze evrei români fascismului german pentru a-i extermina, dar făcea şi el o treabă eficace în acest domeniu. Trenul de la Iaşi în care au murit de foame sute de oameni este numai un exemplu. Dar pentru noi problema era să nu intrăm în colimatorul Siguranţei. Care se termina de obicei cu o călătorie cu trenul în direcţia Transnistria. Lagărele de concentrare se umpleau cu ţigani, evrei şi alte naţii dubioase în ochii fascismului român.
Cum era de aşteptat, familia mea a început să se îngrijoreze de viitor şi cu deosebire de copil, adică de mine. Locuiam la Bucureşti, lângă Statuia Aviatorilor, şi nu departe era biserica franceză catolică „Saint Vincent de Paul”. Mergeam acolo din ce în ce mai des cu mama şi mai ales la slujbele de duminică. Îmi aduc perfect aminte că, după fiecare slujbă, mama îşi şoptea nu ştiu ce cu preotul.
Apoi, într-o zi m-a luat de mână – am aflat ulterior că era 14 septembrie 1942 – şi m-a urcat în tramvaiul liniei 5 care mergea pe Calea Dorobanţi. Ne-am dat jos pe bulevardul Dacia şi am intrat într-o casă mare cu multe etaje şi cu multă… alură. Am fost primiţi de un domn cu un anteriu negru impresionant, care m-a udat pe cap şi a vorbit singur. Eu, desigur, nu înţelegeam nimic, dar stăteam cuminte în genunchi. Apoi ne-a spus că putem pleca şi i-a dat mamei o hârtie. Din care reiese că am fost botezat catolic. Am dobândit un nou nume, Gerard, şi o nouă religie. Dar nu am fost deportat. Cu autorizaţia Papei Pius al 12-lea.
Alex HOROVEANU
