Încerc să rămân optimist. Drept urmare, astăzi nu voi bate şi eu monedă pe ceea ce s-a întâmplat recent la Spitalul Judeţean. E adevărat că, fără acel focar izbucnit într-o secţie, noi, argeşenii, stăteam mult mai bine în statisticile pandemiei. Eram, chipurile, mai sănătoşi. Într-o săptămână, numărul infectărilor cu noul virus a crescut cu o treime, iar testările nu s-au încheiat. Dar gata: faptul e consumat! Răul a fost produs, indiferent ce discutăm noi acum pe această temă. Ideea e să nu se mai repete o astfel de gafă, care are, iată, un cost dureros, greu de acceptat.
Aş vrea să cred că avem un comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă care ştie să gestioneze o asemenea problemă, astfel încât aceasta să nu ia dimensiunile unei catastrofe. Este şi motivul pentru care eu, unul, sper că un medic militar, un comandant numit la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Argeş ar putea aduce mai multă ordine şi rigoare în acest domeniu atât de încercat de vreo două luni încoace. Rămâne de văzut!
Altfel, prima veste bună din această Săptămână Luminată este că Uzina Dacia a dat „o cheie”, pornindu-şi o parte din motoare. Bravo! Compania noastră cea mai valoroasă, care susţine, practic, economia judeţului şi a ţării, dă, iată, tonul la „cântec”, spărgând monotonia impusă de restricţii şi încercând să dezmorţească activitatea productivă fără de care nu putem trăi.
Potrivit recomandărilor UE – cuprinse într-o „Foaie de parcurs europeană comună către ridicarea măsurilor de limitare a răspândirii Covid-19” – există anumite criterii pe baza cărora am putea relaxa măsurile de izolare. Unul dintre acesta, cel epidemiologic, trebuie să arate că răspândirea bolii a scăzut semnificativ şi s-a stabilizat pe o perioadă îndelungată. Cred că la noi e încă devreme să tragem o astfel de concluzie. Un alt criteriu, esenţial pentru o ţară, ar fi capacitatea suficientă a sistemului de sănătate, indicată, de exemplu, de gradul de ocupare a unităţilor de terapie intensivă, de numărul adecvat de paturi de spital, de accesul la îngrijire şi tratament, de competenţa cadrelor medicale etc. La acest capitol ce putem spune, în condiţiile în care în România chiar şi banala mască de protecţie este o problemă?! Norocul nostru a fost… evoluţia destul de lentă a îmbolnăvirilor. În fine, ar mai fi un criteriu: capacitatea de monitorizare adecvată, inclusiv cea de testare pe scară largă necesară pentru depistarea Covid-19 şi a contacţilor. S-a văzut până acum cât de bine stăm şi cu testările într-o ţară în care – după cum spunea cineva cu amară ironie – noi încă mai facem prognoze meteorologice după cât de jos zboară vrăbiile…
Ei bine, chiar şi cu aceste „teorii” de care trebuie să ţinem seama inclusiv în contextul coordonării pe plan european, intrarea în normalitate – indiferent cât va dura – este un proces inevitabil. Or, asta fac acum cei de la Dacia: un prim pas către normalitate. Bon courage!
3 Comentarii
Stratfor AG
As spune ca dincolo de statisticile oficiale bantuite serios de o onorabila dezinformare se cuvine sa facem cate precizari necesare pentru a prezenta cititorilor dvs. si un punct de vedere in completarea informatiilor pertinente pe care le-ati prezentat. Fara sa facem din Arges un fel de Gradina a Edenului datorat numarului redus de imbolnaviri si decese, se cuvine sa spunem ca realitatea la nivel national nu are nicio legatura cu povestile legate de virusul chinezesc. Iata de ce… In Romania mureau in medie undeva la 650 de persoane lunar in vremurile de dinainte de pandemie. Dupa vreo luna si ceva de balamuc observam ca avem undeva la 500 de morti confirmati cu Covid si care in marea lor majoritate sunt persoane cu comorbiditati evidente. Mi s-ar parea de bun simt ca autoritatile sa publice si listele cu ceilalti 650 de decedati din cauze naturale ca sa nu mai spun ca din cei 500 ,,intinsi,, pe vreo luna si jumatate, mare parte oricum ar fi murit din cauzele generate de starea lor sanatate. Daca s-ar face aceasta statistica ne-am indrepta vertiginos spre un paradox. Ne-am trezi ca de fapt din ,,ailalti,, 650 despre care nu se spune nimic o parte se regasesc in cei 500 iar cei 500 sunt cel mai probabil cu mult mai multi pentru ca acolo unde nu au existat decese suspecte legate de contacti nu a facut nimeni nicio testare. Ca atare in mod logic ar trebui sa extindem arealul cercetarii (dezinformarii) si la nivelul contaminarilor. Pastrand ,,norma,, de 2 % mortalitate ajungem sa credem cifrele oficiale adica 10 mii de infectati cu 500 de morti pe cand in statisticile internationale Estul Europei abia daca are o mortalitate de 0,4 la suta. Pe cale de consecinta pe strazile sau intre peretii patriei noastre iubite sunt contaminati de 50 de ori mai multi adica o suma frumusica de vreo jumatate de milion de persoane….Pana acum ! Argesul sta in mod cert mult mai bine, oamenii au respectat in covarsitoarea majoritate restrictiile nu dintr-un spirit civic sau din nu stiu ce cultura medicala, ci pentru ca au realizat ca la dezastrul din sistemul sanitar argesean si sa mergi pentru o dezalcolizare ar insemna sa faci o escala inainte de morga. Situatia de la Spitalul Judetean este de o evidenta imposibil de pus la indoiala. Ca o doamna coafata lamentabil a fost trimisa acasa pentru incompetenta, nu poate decat sa ne fi scutit de alte sute de contaminari insa a tine Uzina inchisa pentru inca o luna mi se pare un exces. Pana una alta la Pitesti medicii contamineaza pacientii cu o treime din nr de cazuri confirmate in conditiile in care parangheliile saptamanale facute de tigani inca asteapta sa-si faca loc timid in statistici.
P.S. Iar despre Streinu Cercel cred ca trebuie sa respectam proportia . Si acesta a reusit sa contamineze o treime din tara cu aberatiile legate de Gestapo la adresa batranilor si chiar a celor peste 40 de ani. Sa nu uitam ca si acesta ca si d-na coafata au o orientare politica destul de stangace.
A.G.B.
Offf, iar o dai pe politică. Ia spune, dacă ești așa de drept (dreapta), ce s-ar întâmpla într-o țară normală (nu normalul inept promovat de scrâșnitor) dacă farmacia ministrului sănătății ar vinde măști cu 15 lei (un preț absurd de mare) fără bon fiscal? Dar dacă un profesoraș (cu doctorat, hmm…) ar fi pus prefect așa cum a fost pus…? Ai curaj? P.S. Mai uită-te și la O.M.S./Gates, ce promovează și cum preia ,,conducerea” (halal!) țării și factorii responsabili, pe nemestecate (raportarea tuturor morților la noul virus, extragerea din case și carantinarea obligatorie, interzicerea unor activități, etc.) Nu știu ce podoabă capilară ai (poate ești chel) dar oamenii nu se judecă după asta. Ai luat-o după prefecțel care cică n-are încredere în medicii civili, să vină Armata! Va mai fi viață și după Covid-19 și vom ști ce avem de făcut. P.P.S. Cercelică și Neluță s-au făcut de râs. Să se jure Mamutu’ care a dat-o la întors, după ce a fost amenințat de Avocatul Poporului, că nu știa de ,,Vacanța Mare” și celelalte nerozii.
Anonim
Corect: Grădina din Eden.