În parcarea complexului comercial „Vivo” (fost Euromall) a răsărit de câteva zile un chioşc în care se comercializează materiale pirotehnice specifice sărbătorilor de iarnă. Conform legilor în vigoare, Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, nu este permisă sub nicio formă amplasarea unor astfel de construcţii în zona de siguranţă a drumurilor, cu atât mai mult lângă unul dintre pilonii de susţinere ai centurii ocolitoare în zona Podul Viilor. Noi susţinem că amplasarea acestui chioşc este ilegală şi din cauza faptului că nu are autorizaţie de la compania de drumuri. Şi mai e ceva: comerciantul nu are afişat vizibil vreun act care să probeze că activitatea desfăşurată acolo are vreo susţinere legală. Autorităţile statului – în primul rând Poliţia – ar trebui să-l sancţioneze pe respectivul comerciant şi să-l oblige să-şi ridice de acolo construcţia.
Pe lângă toate aceste aspecte nu putem să nu observăm inconştienţa celui care a amplasat „bombardeaua” la baza pilonului unei autostrăzi.
Flavius PETRESCU