Este una din invențiile meseriei noastre. Adevărată sau falsă, fabricată la comandă, bomba de presă este, de multe ori, un fake news, adică o ”făcătură”. De pildă! Pe o vreme mohorâtă, un om de afaceri din Pitești, întorcându-se acasă, a accidentat pe cineva. Știrea este adevărată, colegii din presa scrisă, audio-vizuală, online se grăbesc s-o livreze publicului. De ce? Păi, să-l țină la curent cu mai tot ce se întâmplă la Pitești. Să fie primii, să vină cu mai multe informații, să câștige astfel tiraj, audiență. Că, vorba lui Dinescu, și moartea citește ziarul.
Dar de aici se pot inventa o serie de bombe sau bombițe, mergând pe firul accidentului și al autorului. Care autor, pe o stradă, într-o parcare, bla, bla, bla. Mai ales pe mail, site, blog, online, rețelele de socializare, dincolo de faptul real, invenția, minciuna vine să ia locul adevărului. Ca să ce? Să tragă profit din evenimentul nenorocit. Și asta pentru că trăim într-o lume în care viața privată devine tot mai mult publică, în care se produc articole greu de verificat, zvonuri imposibil de controlat, propagandă imposibil de oprit. Și de sancționat. Dacă deontologia nu-i acasă.
Mă uit peste umăr la ce s-a întâmplat în istoria presei. Corespondența scrisă devine ziar, telefonul – radio, fotografia – televiziune, mesajul electronic – internet. Ș.a.m.d.!… De ce vrea omul să știe, să fie informat? De ce a apărut presa, mass-media? Pentru că este fascinant să știi. Să fii primul care ai fost informat. Dintotdeauna omul are nevoie să știe ce-l amenință, ce-l ajută, ce le face rău altora. Dar informația înseamnă, mai ales, putere. Pentru ea se dă continuu o bătălie planetară. Dacă afli înaintea altuia vestea, o poți folosi în favoarea ta, a grupului tău de interese, a partidului tău. Cândva, hai să spunem pe vremea lui Ștefan cel Mare, când năvăleau hoardele asiatice, vestea/pericol era dată de străjeri cu ajutorul… fumului scos de focurile aprinse din deal în deal. Pentru a transmite știrea au apărut apoi telegraful, telefonul, tiparul, ziarul, cartea, internetul cu toate rudele sale. Și, desigur, cum altfel, cu toate ”bombele” sale amorsate cu minciuni, dezinformări, manipulări etc.
Este pasionantă istoria presei, e pasionant să-l citești pe Jacques Attali, care, în cartea recent apărută ”Istoriile mass-mediei”, vorbește aplicat despre ziare și rețele de socializare. Dar și mai pasionant este să afli, din cărți ori ”pe viu”, cum sunt manipulați oamenii. De ce, manipulați? Desigur, pentru a-i controla, de dragul puterii, banilor, gloriei. Căci, așa cum arată și piteșteanul nostru prof. Marin Rădulescu, într-o carte destinată virtuților comunicării, dar și dezinformării, lexicul nostru este deosebit de bogat și stau mărturie, semnificativ, buclucașele cuvinte: a păcăli, a trage pe sfoară, a înșela, a aburi, a duce de nas. De cinci mii de ani, observă, la rându-i, sociologul Bogdan Teodorescu, suntem duși de nas, manipulați. În șase pași, ca să-l cităm și pe Vladimir Volkoff, în al său ”Tratat de dezinformare”.
De la informarea adevărată, reală, obiectivă, onestă, până la dezinformare, minciună, șantaj n-a fost decât un pas. Mic și ușor de făcut, rareori pedepsit de justiție. Dar totuși pedepsit, mai ales când fapta a fost comisă cu rea-credință, cum spunea Eminescu, referindu-se la presa vremii sale. Ăsta-i ”gunoiul presei”, sancționa el tranșant. Este, să recunoaștem, dar asta nu înseamnă și că trebuie să ne resemnăm și să-i inhalăm mirosurile rău ”stricătoare”. Care, repet, induce confuzia în rândul celui ce crede, fiindcă a ”citit el în ziar”, a văzut el la televizor, ori pe online. Fiindu-i astfel exploatată naivitatea, ignoranța, buna-credință. Cum? Omițând sau deformând adevărul, trunchindu-l și siluindu-l. Amestecând adevărul cu minciuna, deviind de la el. Apelând la fals, intoxicând, influențând opiniile, defăimând, încălcând principiile. Ca să ce? Păi, să poată controla viața noastră. Apropo, și pentru jurnalistul din online este valabilă zicerea lui Caragiale: ”jurnalistul are nevoie de cinste și… gramatică”! Mai ales gramatică, azi!
Pentru că hârtia se găsește tot mai greu, pentru că omul vrea să afle instantaneu unde a ajuns convoiul cu blindate americane trimise-n România, că miroase a război tot mai tare, jurnaliștii din online au luat foc. N-au intrat încă mașinile în Nădlac, așteptau la graniță, dar băieții ”le vedeau” miercuri deja pe drumul spre baza din Kogălniceanu. Și ”pac la Războiul”! Așa cum se întâmplă de vreo doi ani și cu pandemia, cu Covidul. Este o bombă biologică, dar și… de presă. Bomba asta, detonată cu mii de știri inventate, ne-a răvășit în bună măsură viața. De vină fiind evident și presa. Care în loc să se concentreze pe aflarea adevărului despre virus, despre originea lui, despre vaccinuri și tratament, a vânturat tot felul de zvonuri, unele care s-au dovedit reale, dar cele mai multe, false. Care au produs și produc bani. Și producătorilor de medicamente, și profitorilor, și manipulatorilor din presă.
Iar nouă continuă să ne bage frica-n oase. Val după val. Chiar și de-ar fi Omicronul ultimul val, tot vom mai fi bombardați o vreme cu bombițe privind efectele secundare ale pandemiei. Care, din păcate, multe sunt pe bune. Nu inventate.
