Găsesc printre îmsemnările cunoscutului istoric, filosof şi arheolog Vasile Pârvan: „Personal în audienţă n-a vrut să mă primească ministrul… dar, ce vrei?… boieri mari”.
Problema aceasta, audienţa, este uneori o chestiune de favoare acordată cetăţeanului şi nu o obligaţie elementară a celui vremelnic suspus. Multă cale străbate un biet om din vârful unui cătun ca să ajungă la centru, în audienţă la „dom’ şef”. Se consideră un norocos de-l va găsi pe acesta şi nu pe vreun înlocuitor. Cetăţeanul vine cu speranţa că i se va rezolva o problemă pe care subalternii şefului fie din neputinţă, fie din rea-voinţă ori din lipsa unei… „atenţii” nu au rezolvat-o. Intrat la mai marele acestora, „şefu'” dă telefoane. Cui? Celor la care omul de lângă noi fusese mai înainte în zadar. Dar acum situaţia se schimbă radical. Aceştia îi răspund şefului pe rând:
– Să trăiţi, domn’ şef! Da, o rezolvăm, mâine vă raportez.
Omul nostru se întoarce la cei dintâi, care îl reped:
– De ce te-ai dus, nea cutare, la şefu’? Ne-ai băgat în gura lui. Nu ţi-am spus că te rezolvăm?
Plimbatul acesta, de la un boier la altul, mă trimite cu gândul la pensionarul care, din greşeala unei instituţii, este declarat mort în acte. Omul, viu fiind, este chemat, lunar, în audienţă la centru să declare că el este şi că trăieşte pentru a-şi putea ridica pensia. Culmea! Transportul – pe cheltuiala lui.
Aşadar, mă adresez unora, precum aceştia:
– Voi, boieri mari, de ce nu v-aţi dus la acel om acasă, pe cheltuiala voastră, reparând, oarecum, eroarea comisă?
Dar câte cazuri de boierime creată de funcţie vor fi plimbând cetăţenii de la un „conac boieresc” la altul, la a căror poartă trebuie să bată? Bine ar fi dacă şi omul, atunci când boierii îi bat la poartă, să fie mai atent cu votul pe care îl pune în urnă.
C. BUJDOIU
