Aşa cum v-am informat, înotătorul Bogdan Scarlat a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului 2016 de clubul la care este legitimat – CSM Piteşti.
Întors recent de la Campionatul Mondial de Nataţie, desfăşurat în Canada, Bogdan Scarlat şi colegul său de club Răzvan Marinescu Popazov (care a urcat pe podium la Concursul Ţărilor Central Europene) au planuri mari şi în anul care vine. Cei doi, alături de antrenorii lor, Viorel Ciobanu, respectiv Bogdan Chiriac, au participat zilele trecute la o conferinţă de presă, la care au mai fost prezenţi Gheorghe Dinu, directorul CSM Piteşti, precum şi coordonatorul secţiei de înot a clubului, Iuliu Berca.
„Sunt mulţumit, dar am şi regrete”
Bogdan Scarlat s-a declarat satisfăcut de performanţele sale: „Sunt onorat că am fost desemnat cel mai bun sportiv al clubului. La Campionatul Mondial din Canada au participat înotători pe măsură. Sunt mulţumit de rezultatele obţinute în probele de 400 m şi 1.500 m. 2016 a fost un an bun pentru mine, dar cred că se putea şi mai bine. Vreau să obţin calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor. Am şi câteva regrete legate de anul acesta. Din păcate, la Campionatul European şi la Jocurile Olimpice nu am putut participa. Dar sunt optimist şi ştiu că vor veni şi vremuri mai bune”.
La rândul său, Viorel Ciobanu, antrenorul lui Scarlat, este convins că acesta va obţine medalii preţioase şi de acum înainte: „A fost un an foarte important pentru înotul piteştean. Bogdan a fost foarte aproape de Olimpiada de la Rio. A realizat baremul B şi a fost la două secunde de baremul A care îi permitea să concureze la cea mai râvnită competiţie. S-a clasat primul sub linie pe plan mondial. Elevul meu s-a comportat foarte bine, sunt mulţumit de el. Timpul scos la aceste Campionate Mondiale din Canada este destul de bun şi îi va permite să se califice la CM de la Budapesta, care va avea loc în anul 2017”.
„Am avut emoţii”
Înotătorul Răzvan Popazov a fost desemnat anul aceasta sportivul numărul 2 al secţiei de nataţie. El s-a clasat pe locul al treilea la Concursul Ţărilor Central Europene, desfăşurat în Slovacia, la Kosice. „Adversarii au fost foarte puternici. Am participat pentru prima dată la o competiţie de asemenea anvergură şi am avut mari emoţii. Anul viitor vor avea loc Campionatele Balcanice şi Europenele. Vreau să particip la ambele şi să fac o figură cât mai frumoasă” – a spus Răzvan.
„Piteştiul va mai produce campioni”
În încheiere, directorul CSM Piteşti, Gheorghe Dinu, a declarat: „Piteştiul a produs şi va produce campioni. Avem probleme în relaţia cu Federaţia Română de Nataţie, care nu a asigurat competiţiile pregătitoare Campionatului Mondial pentru Bogdan Scarlat, deşi era de datoria ei. Ar fi normal să ne preia cheltuielile, iar banii care rămân să-i investim tot în copii. Suntem deficitari la recuperarea după efort faţă de alte ţări. Medicina sportivă este o problemă naţională. Bogdan trebuie să progreseze şi să demonstreze că este un sportiv de mare valoare. Răzvan Popazov este un copil care poate face performanţă. Municipalitatea face toate eforturile să ne asigure cele mai bune condiţii de pregătire la Bazinul Olimpic. Mulţumesc pe această cale Consiliului Local şi Primăriei Piteşti pentru sprijinul acordat”.
Fototext: Monica CRISTEA