Înotătorul Bogdan Scarlat nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind cunoscut tuturor iubitorilor sportului argeşean şi nu numai. Legitimat în prezent la Dinamo Bucureşti, dar originar din Mioveni, Scarlat (22 ani) a descifrat tainele acestui sport la CSM Piteşti, sub îndrumarea lui Viorel Ciobanu, şlefuitorul de talente. A obţinut zeci de medalii, dar a întâmpinat şi eşecuri. Însă nu s-a dat bătut niciodată.
Ne-a povestit despre perseverenţă şi răbdare, calităţile cu ajutorul cărora se construiesc campionii, precum şi despre cât este de important să nu te dai bătut după prima înfrângere.
– Care a fost cel mai fericit moment din cariera ta? Dar cel mai trist?
– Mi-e uşor să răspund la această întrebare, pentru că am trăit momente şi momente, unele triste, altele fericite. Sportul este ca şi viaţa, nu câştigi mereu, important este să priveşte totdeauna în viitor. Dacă te laşi copleşit de eşecuri, nu mai reuşeşti să-ţi revii. Aveam 19 ani şi concuram de puţin timp la seniori. Am progresat cu 26 de secunde în proba de 1500 m liber, atunci a fost un moment fericit. Cât despre eşecuri, am trăit şi clipe mai puţin plăcute. Am fost foarte aproape de îndeplinirea baremului A de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio – 2016. Bucuria şi tristeţea fac parte din viaţă. Am ratat participarea la întrecerea supremă cu doar 2 secunde şi 30 de zecimi. Antrenorul meu din acea perioadă, Viorel Ciobanu, omul căruia îi datorez foarte multe, m-a încurajat mereu şi mi-a dat puterea s-o iau de la capăt.
– Dacă ai fi ministru al Tineretului şi Sportului, ai propune ca elevii să aibă mai multe ore de educaţie fizică şi sport la şcoală?
– Cu siguranţă. Două ore pe săptămână sunt insuficiente, ca să nu mai spun că elevii din clasa a VIII-a au doar o oră de sport în orar. Mişcarea este benefică pentru sănătate, te dezvoltă frumos, îţi menţine greutatea. Mă uit în jur şi simt că înnebunesc atunci când văd copii obezi şi cu ochii în telefoanele mobile. Merg de parcă ar fi teleghidaţi. E trist şi trebuie să-i facem pe părinţi să înţeleagă că mişcarea face bine copilului. Consider că de la părinţi porneşte totul. Dacă un părinte este ocupat să câştige foarte mulţi bani şi nu are timp să se ocupe de copil, îl lasă în faţa calculatorului sau a tabletei. Copilul nu are limite, stă şi 5-6 ore nemişcat în faţa jocurilor specifice vârstei. Şi uite aşa ne trezim că suntem bolnavi, că oasele ni se atrofiază, că acumulăm kilograme în plus…
– Unde te vezi peste 10 ani?
– Deocamdată sunt sportiv în activitate şi prefer să iau lucrurile pas cu pas. Nu-mi fac planuri pe termen lung, nu vreau să am eşecuri. Totuşi, mi-ar plăcea să lucrez în Ministerul Afacerilor Interne.
„Eşecurile ne fac şi mai puternici”
– Care este cel mai bun sfat pe care ţi l-au dat părinţii şi l-ai respectat cu sfinţenie?
– Să fiu serios în tot ceea ce fac, să nu iau lucrurile în joacă, să am respect faţă de mine şi faţă de ceilalţi, să nu mint. Părinţii mei m-au sprijinit de-a lungul anilor şi mi-au fost alături atât la bine, cât şi la greu. În viaţa oricărui sportiv sunt momente când simţi că ai dori să renunţi, dar este impulsul de moment. Noi, sportivi, suntem neînvinşi şi neînfricaţi. Eşecurile ne fac şi mai puternici.
– Ce te-a determinat să practici acest sport? Dacă nu erai înotător, ce-ai fi făcut acum?
– Practic acest sport de la 6 ani, însă la 9 ani i-am spus mamei că vreau să devin campion. Sora mea m-a determinat să iubesc acest sport. Şi ea a fost înotătoare şi venea acasă cu medalii şi bani. O invidiam, îmi doream şi eu să urc pe podium, aşa că am muncit mult şi am ajuns aici. În timp am realizat că pot mai mult, în sport trebuie să ai răbdare. Succesul nu vine peste noapte, ci după ani şi ani de muncă şi sacrificii. Am câştigat prima medalie la 12 ani. Atunci a fost începutul, iar perseverenţa m-a ajutat să ajung aici. Dacă nu eram înotător, cred că tot sportiv aş fi fost. De mic am fost o fire eneregică, nu stăteam locului o clipă.
– În ce ţară ţi-ai dori să trăieşti?
– M-aş întoarce oricând, dacă aş avea posibilitatea, în Franţa, acolo unde m-am pregătit timp de trei ani cu fostul antrenor al Cameliei Potec. Dar de locuit aş vrea să stau într-o ţară unde să fie tot timpul cald. Nu ştiu ce-mi va rezerva viitorul, dar visurile pot deveni realitate. Deocamdată sunt în România, sunt legitimat la Dinamo Bucureşti şi mă pregătesc cât pot de bine ca să obţin medalii.
