Ieri, maiorul Bogdan Olar a fost numit oficial inspector-şef al ISU Argeş, funcţie pe care o ocupa cu împuternicire, după ce a promovat concursul pentru acest post.
În vârstă de 38 de ani, Bogdan Olar s-a născut în anul 1979 la Curtea de Argeş. Este absolvent al Liceului militar „Constantin Brîncoveanu”, Ploieşti, promoţia 1997, şi al Academiei de Poliţie, Facultatea de Pompieri, în 2002. În 2011 a absolvit un program de masterat în domeniul managementul situaţiilor de urgenţă. Cu o carieră militară de aproape 15 ani în această armă, noul comandant al salvatorilor argeşeni a ocupat diverse funcţii de conducere la nivelul subunităţilor operative, precum şi în echipa managerială a inspectoratului. Maiorul Olar are o vastă experienţă profesională, remarcându-se atât pe timpul conducerii intervenţiilor de mare amploare, cât şi în acţiunile de planificare a operaţiunilor şi misiunilor din competenţa ISU Argeş.
De asemenea, este absolvent al cursului de expert al Mecanismului European de Protecţie Civilă şi membru al echipei naţionale de căutare-salvare urbană RO-USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaţionale sub egida ONU în cazul producerii unor dezastre majore.