Liderul PRO România Argeș, Bogdan Ivan, atrage atenția asupra faptului că a rămas mai puțin de o lună până la data la care ar trebui să ȋnceapă un nou an școlar și cere guvernanților să ȋși asume un proiect național.
“Ȋnainte de a fi politicieni, suntem oameni și, ȋn calitate de părinte a trei copii, sunt de părere că anul școlar trebuie să ȋnceapă la timp, adică pe 14 septembrie. Ȋnsă, vă spun sincer că, ȋn acest moment, ȋn condițiile actuale, nu sunt confortabil cu ideea ca ai mei copii să se ȋntoarcă la școală. Nu s-a luat nicio măsură concretă pentru siguranța lor și a noastră, a părinților, a bunicilor și cadrelor didactice. Nu știm ȋn ce condiții se vor desfășura orele, dacă personalul este instruit corespunzător, dacă instituțiile de ȋnvățământ sunt pregătite din punct de vedere al igienei, dacă au mijloace de prevenție, de testare, etc.
Bineȋnțeles că economia, sănătatea sunt importante și Guvernul trebuie să se ocupe de ele, ȋnsă, azi, acum, trebuie să transformăm ȋnceperea anului școlar ȋn prioritate 0. Am văzut ce s-a ȋntâmplat ȋn alte state, unde s-au reluat deja cursurile și numărul cazurilor de coronavirus a explodat. Ori dacă același lucru se va ȋntâmpla și la noi, sistemul sanitar va intra ȋn colaps, vor urma noi restricții, iar criza economică se va adânci. E un cerc vicios ȋn care NU trebuie să intrăm”, spune Bogdan Ivan.
Ȋn acest context, președintele filialei Argeș a PRO România cere Guvernului Orban să ȋși asume o viziune la nivel național, un proiect care să includă măsuri concrete pentru deschiderea școlilor ȋn condiții de siguranță maximă.
“Suntem cu toții de acord că descentralizarea este un lucru bun și că, ȋn contextul pandemiei, autoritățile locale trebuie să aibă libertatea de a gestiona problemele din propria ogradă. Am văzut că sunt situații specifice și că, de multe ori, un caz nu seamănă cu altul. Ȋnsă, ca Guvern care conduce o țară aflată ȋn plină criză, nu poți arunca, pur și simplu, toată responsabilitatea pe umerii primarilor și a consiliilor. Avem nevoie de o viziune la nivel național pentru ȋnceperea anului școlar, ȋn condiții de siguranță maximă. Trebuie să existe un proiect național, cu reguli clare pentru toată lumea, măsuri generale. Trebuie să ne asigurăm că, la nivel local, există peste tot resurse pentru a aplica normele. Haosul ȋn care ne aflăm ȋn acest moment trebuie să ȋnceteze, iar dacă acest Guvern nu se simte capabil să ȋi pună punct, atunci să plece. Dar nu mâine sau peste o săptămână, ci acum și să lase loc altora care vor și pot să facă lucrurile bine”, a ȋncheiat Bogdan Ivan.
(P)