Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi, cei doi sportivi de la CS Muscelul, care au reprezentat România la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChan, au terminat pe locul 18 finala probei de bob 2 persoane, care a avut loc luni după-amiază. Rezultatul obţinut de cei doi sportivi argeşeni este unul onorabil, ţinând cont de valoarea sportivilor care s-au aflat la startul prestigioasei competiţii. Sportivii argeşeni au terminat manşa a treia pe locul 19, după ce, duminică, la finalul primelor două manşe de concurs, ocupaseră poziţia 16.
Luni, cu începere de la ora 15, s-a concurat în marea finală, iar muscelenii au avut poziţia a doua pe lista de start. Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi au făcut cea mai bună cursă, clasându-se la final pe locul 18.
În lupta pentru calificarea în finală, muscelenii au plecat de pe locul 16, însă împingătorul Ciprian Daroczi a avut o ezitare la start care i-a costat trei locuri în clasament. Cei doi au încheiat manşa a treia pe locul 19, prinzând un loc în Top 20 care le asigura prezenţa în ultimul act al întrecerii.
Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi au format cel mai tânăr echipaj de bob două persoane de la Jocurile Olimpice din Coreea. Clubul muscelean a ţinut să le transmită celor doi sportivi un mesaj de felicitare, prin intermediul paginii de Facebook a Clubului Sportiv Muscel: „Un rezultat mai mult decât onorabil, un rezultat incredibil, ţinând cont de adversarii lor, un rezultat care promite mult pe viitor! Felicitări băieţi, sunteţi mari! Mult succes în continuare şi să ştiţi că aţi făcut Clubul Sportiv Muscel şi întreaga Românie să fie mândre de voi. Vă aşteptăm sănătoşi acasă!”.
Un Comentariu
Pop
Sunt pitesteni si au absolvit la LPS Pitesti in 2017, sectia atletism.