Octavian Sachelarie
Mă sună un bun prieten de la Sibiu, ca să ne vedem şi să mai schimbăm câteva vorbe, pe principiul că vechile obiceiuri şi anii studenţiei nu se uită niciodată. Accept invitaţia fără ezitare, mai ales că ardelenii au intrat deja în atmosfera sărbătorilor de iarnă. În centrul Sibiului au fost aduse jocuri, căsuţe cu tot soiul de delicii şi a fost amenajată o scenă de zile mari, cu proiecţie video pe clădiri. Ce să mai, un adevărat spectacol, aşa cum e normal într-un oraş turistic de top. Ajuns acolo, îmi face cu ochiul un restaurant tradiţional amplasat la subsolul unei case-monument (ce-i drept, la Sibiu cam toate imobilele sunt monument şi, spre deosebire de ale noastre, chiar arată bine). Dar despre ce au ei şi nu avem noi cred că nu are sens să discutăm. Tocmai de aceea am simţit nevoia să-mi spun oful şi să recunosc că pe la Piteşti e loc de mai bine. Mă întreabă „ce mai e pe la ziar?” şi, invariabil, îmi vine în minte cazul lui Mihnea Untaru, elevul arestat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc. Soţia prietenului meu, medic de profesie, s-a arătat extrem de interesată de caz, mai ales că, recent, i-a trecut pragul la cabinet un pacient foarte agitat, care nu a vrut să „divulge” ce a consumat. Evident era faptul că, la ecograf, ficatul lui nu arăta deloc bine.
centru Aşa arată un centru de dezintoxicare într-o ţară civilizată
Greu de acceptat
„Fie că vorbim despre alcool, droguri sau jocuri de noroc, când este adusă în discuţie o astfel de problemă, persoana în cauză, de cele mai multe ori, rămâne la stadiul de negare. Deşi se află în faţa unui medic. Un medic care, şi fără ca pacientul să-i confirme verbal, recunoaşte simptomele şi comportamente specifice unei persoane depedente. Cu toate acestea, omul refuză să accepte că are o problemă şi, prin urmare, orice suport venit din exterior este de prisos” – mi-a spus doctoriţa.
Şi, completez eu, e rău că, la Piteşti, exceptând cabinetele de pshioterapie, nu există un centru specializat în tratamentul adicţiilor. Greşesc, există, însă nu funcţionează la cine ştie ce standarde! Mă refer la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Argeş, unde lucrează doar trei specialişti. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul ne-au declarat că puţinele persoane cu probleme care s-au prezentat de bunăvoie la consiliere, au plecat mai speriate decât au venit. Asta deoarece „şedinţele” au avut iz de anchetă, angajaţii centrului fiind mai degrabă curioşi să descopere filiera prin care îşi procurau drogurile şi nu să-i ajute pe oameni să renunţe la consum.
De problema dependenţilor nu se ocupă nimeni, iar noi ne-am convins de asta când a ieşit la iveală cazul Untaru. Elevul de la „Brătianu” nu a fost singurul care s-a ocupat de aşa ceva şi cu siguranţă cei care fac parte din anturaje similare sunt conştienţi de primejdia care-i paşte. Dar când suferi de o dependenţă, nicio ameninţare nu te face să dai înapoi. Singurul tău gând e să găseşti bani pentru a-ţi asigura următoarea doză. În tot acest timp, poliţia te filează, aşteptând „jackpot”-ul – adică să te prindă în flagrant, cu substanţe periculoase şi într-o cantitate suficient de mare care să îţi asigure un trai la „răcoare” vreme de şapte, opt, zece ani! Cred că nu aşa se rezolvă problema.
Soluţii
O soluţie ar fi înfiinţarea unui centru specializat care să asigure terapia necesară, după etapa de dezintoxicare. De preferat ar fi ca finanţarea să vină din partea statului, căci în majoritatea cazurilor persoanele cu astfel de probleme nu-şi permit şedinţe la cabinet privat.
Cum statul nu e prea darnic când vine vorba de probleme din sfera adicţiilor, mai e o posibilitate: înfiinţarea unui ONG care să se ocupe de aşa ceva. La Bucureşti şi în câteva oraşe din ţară, a funcţionat sub această formă clinica ALIAT, dar în 2014 a devenit clinică privată. Aşadar, astăzi, aproape orice tratament costă şi, dacă tot dai nişte bani, vrei să simţi că oamenii cu care lucrezi sunt aproape de tine şi de problema ta. Aici e cheia deschiderii către psiholog, către medic, către ce vreţi voi. Câtă vreme nu ai încredere în cel cu care comunici, cele mai adânci temeri, sentimente, comportamente ş.a.m.d. nu vor ieşi la lumină decât când se întâmplă o tragedie. Şi atunci e prea târziu!
Jocurile de noroc, la fel de nocive ca drogurile
În altă ordine de idei, colegii mei de la ziar au stat de vorbă cu specialişti din diverse domenii şi au întors problema pe toată părţile. Am luat în considerare inclusiv oportunitatea de a împrumuta modelul din Amsterdam referitor la legalizarea drogurilor uşoare. Sociologul Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene, consideră că o asemenea măsură n-ar fi deloc benefică dacă s-ar implementa în ţara noastră.
„Nu avem cultura şi mentalitatea potrivită, nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Românului, dacă i se oferă un deget, se va repezi să ia toată mâna. Trebuie să insistăm pe activităţi de prevenire, iar decidenţii să analizeze foarte atent înfiinţarea centrelor specializate pentru dezintoxicare, chiar dacă necesită foarte mulţi bani. Este o şansă pentru ca respectivii consumatori să iasă de sub puterea acestui flagel” – consideră sociologul.
Aşadar, mult mai aproape de nevoile consumatorilor din ţara noastră ar fi, în prima fază, măsurile de limitare a riscului (inclusiv asigurarea dozei necesare în cadru spitalicesc), dezintoxicarea şi, cel mai important, terapia pe termen lung. Deocmadată, la Piteşti nu avem nimic din acest necesar, iar persoanele dependente trebuie să caute vindecarea pe alte meleaguri.
Jocurile de nororc
Nu în ultimul rând, mai presus de consumul de alcool şi stupefiante, există persoane care au patima jocurilor de noroc. Este o dependenţă la fel de nocivă, ba aş spune chiar mai periculoasă decât dependenţa de substanţe, în sensul că majoritatea nici măcar nu-şi dau seama că se confruntă cu o asemenea problemă decât atunci când apar gândurile suicidare – din pricina datoriilor, fiindcă au pierdut tot şi pe toţi cei din jur. Zecile de cazinouri şi baruri cu „păcănele” au clienţi nelipsiţi care îşi virează salariile sau ajutorul social în conturile patronilor acestor localuri. Grav e că inclusiv minorii sunt primiţi la „aparate”, mai ales că nopţile nedormite şi supărările îi îmbătrânesc peste măsură. Păi, dacă nu-şi arată vârsta, cine să le ceară buletinul?
Conform ultimelor statistici realizate de companii de profil, în România sunt aproape 100.000 dependenţi de jocuri de noroc! Neoficial, psihologii vorbesc despre un număr mult mai mare. Pe aceştia cine şi cum îi tratează?
