Devenită celebră după ce cu ani în urmă a făcut un accident mortal de circulaţie, a furat o maşină, a condus băută şi fără permis pe autostradă şi a fost găsită căzută într-un rond de flori din centrul Piteştiului, blonda beată a avut din nou noroc şi a scăpat, cel puţin deocamdată, de închisoare. Depistată, luna trecută, că a încălcat controlul judiciar şi că a părăsit localitatea de domiciliu, Alina Elena Badea, de 28 de ani, din Albota, a fost prezentată, ieri, în faţa instanţei cu propunerea de revocare a măsurii. Judecătoria Cornetu, pe rolul căreia se află dosarul privind furtul maşinii şi conducerea fără permis, a respins solicitatea procurorului de a înlocui controlul judiciar cu arestul preventiv sau arestul la domiciliu. Vorba aia, blond să fii, noroc să ai…
Blonda beată, lăsată în libertate
Advertisement
Advertisement