Locatarii unui bloc din Câmpulung au fost evacuaţi după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament. Evenimentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 5.10, când pompierii au fost alertaţi că în blocul A7 a izbucnit un incendiu şi că fumul a invadat scara imobilului cu două etaje. Focul izbucnise într-un domitor de la primul etaj. Până la sosirea forţelor de intervenţie, opt persoane îşi părăsiseră în grabă locuinţele, iar echipele profesioniste au mai evacuat o persoană de la etajul al doilea. Totodată, paramedicii i-au acordat îngrijiri medicale unei tinere de 21 de ani, precum şi unui copil în vârstă de patru ani, care suferiseră uşoare intoxicaţii cu fum. Au ars elemente de mobilă şi aparatură electrocasnică din dormitorul şi holul apartamentului afectat, iar din cercetări a rezultat că incendiul pornise de la o lumânare uitată aprinsă de proprietar.
Val. NICOLAU