Locatarii blocului U6, scara A, din cartierul piteştean Tudor Vladimirescu sunt disperaţi. În urma unui incendiu, blocul a rămas fără lift. „Nu avem nicio soluţie, iar în acest bloc de opt etaje sunt bătrâni, copii mici, oameni bolnavi şi urcăm cu bagaje sau cu copiii în cârcă. E jenant şi în acelaşi timp frustrant, greu, umilitor şi simţim bătaia de joc a administraţiei. Avem nevoie de ajutorul primăriei, de un sfat, de un umăr sau chiar să-i impingeţi de la spate pe cei care trebuie să ia o decizie sau să rezolve problema… Este inuman! În acelaşi timp, vecinul de la parterul blocului a legat uşa de la intrare cu sârmă, îşi depozitează sculele şi noi nu putem folosi intrarea din faţă, plus că parcarea maşinilor se face pe spaţiul verde”, se arată într-un apel al locatarilor către primărie.
Claudiu DIŢA