Nu vă puteţi imagina ce de naivi, troglodiţi, derbedei, duşi cu capul, bezmetici, agitaţi şi analfabeţi funcţional populează spaţiul mioritic. În UE nu există o altă ţară în care, la trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, să fie o situaţie similară. Iar lucrurile nu se îndreaptă, ba merg zi de zi mai rău. Parcă-i un blestem!
În 2009 am lansat volumul „Blestemul Împuşcatului”, din seria „Bolnavi şi… bolnavi”, în care una dintre „tablete” are acest titlu. Avusesem ca pacient un moşulică octogenar. Scund, slab, cu o privire de om inteligent, ţăran neşcolit, şiret şi suspicios. Inevitabil, am ajuns să vorbim şi despre Ceauşescu, pe atunci, dar şi astăzi idolul multor români, mai ales din mediul rural. Mi-a spus că pentru el a fost „un sfânt împuşcat de alţi activişti în ziua de Crăciun, iar de păcatul ăsta nu vom scăpa curând. Dacă era şi el şmecher ca ăştia care au luat conducerea, trecea graniţa şi ajungea în Cuba. A murit blestemând să-l regretăm şi să-l plângem!”
Carnetul de partid şi nişte cărţi cu Gheorghiu-Dej le-a pus pe foc a doua zi după ce văzuse că soţii Ceauşescu muriseră împuşcaţi. „Mi-a fost frică să nu mă belească patronii ăştia care te ţine la servici patru zile, apoi te dă afară. Le-am ars când i-am auzit la televizor pe imperialişti că a venit democraţia!” Numai că la noi a venit o democraţie şi un capitalism de cumetrie, urmate de o tranziţie bezmetică şi nesfârşită. Nimic nu se schimbă în felul de a fi şi de a se comporta al românilor. Care nu sunt mai înţelepţi, mai civilizaţi şi mai curaţi, mai sănătoşi la cap şi la trup, mai puţin invidioşi pe caprele sau pe maşinile vecinilor, mai harnici şi mai solidari între ei. A mai venit şi pandemia!
