Baba are 82 de ani şi vine ca pacientă de câţiva ani pe la cabinet. I-am extras chirurgical unghii de la picioare, pe care nu le putea tăia pentru că-i crescuseră precum coarnele unui berbec, sau i-am cauterizat negi apăruţi pe tălpi, dureroşi până „în creieri”. Locuieşte într-o comună la 25 de km de oraş şi este văduvă de 35 de ani. Stă în aceeaşi curte cu un fiu ce are 62 de ani şi care-i „cam alcoolist”, că la doi paşi de ei este o cârciumă şi „boala asta cu băutura nu are leac”.
Era o zi toridă de iunie când a sosit ultima dată la noi adusă de cineva „cu maşina mică” şi îmbrăcată ca în plină iarnă: pantaloni din postav gros, două pulovere croşetate, două basmale trase mult în faţă, acoperindu-i ca o streaşină fruntea şi o parte din nasul coroiat.
Este înaltă şi slabă ca o blană, iar toracele posterior este încovoiat ca o seceră. Dacă s-ar sprijini într-un toiag, privită din profil juri că este moartea imaginată de caricaturişti. În gură nu mai are niciun dinte, iar în buzunar, când merge să robotească prin grădină, după lemne uscate la pădure, la animale, sau când pleacă la oraş are „bulinele” de inimă, tensiune şi dureri reumatice.
Dar de când se ştie, baba asta aprigă care acum de-abia păşeşte şi-a dorit cu patimă să adune avere pentru ea şi pentru urmaşi: copii, nepoţi, strănepoţi.
„În tinereţe am lucrat şi pe şantier printre betoane, cărămizi şi fiare ruginite. După aia, m-am apucat de adunat la mine în bătătură. Cât a trăit al meu munceam zi-lumină, dar şi noaptea să ciordim orice de pe tarlalele CAP-ului. Pe tăcute să nu ne audă alţii care erau şi ei la furat. Când fulgera mă speriam şi strigam după el: băă, unde dracu’ eşti, nu vezi că io merg şontâc-şontâc? Acuma am aşa: şapte porci vietnamezi, două vaci, doi viţei, 20 de oi care le dau vara la cioban, 30 de găini, 20 de raţe şi nouă iepuri. Mai am un câine care e rău ca un poliţai. E foarte bun că pe la noi te cam fură. Era să uit: am şi o iapă care a fătat, dar mânzu’ s-a dus dracu’. Nu a murit, l-am vândut de bună voie. Ieri nu mai ştiam unde am priponit iapa, am crezut că a dispărut şi era să mor de inimă…”
