SC Salpitflor Green SA organizează din nou, la 28 iunie, o licitaţie pentru închirierea spaţiilor comerciale şi a terenurile existente în pieţele şi Târgul Săptămânal din Piteşti. Concret, 17 terenuri şi spaţii comerciale vor fi licitate săptămâna viitoare, cu preţuri cuprinse între 7,5 lei şi 30 lei/mp/lună, în funcţie de poziţionare.
Noutatea acestei licitaţii o reprezintă faptul că de această dată conducerea Pieţelor nu a mai scos la închiriat spaţiul de 200 mp din Piaţa Ceair – „la melc” – unde în urmă cu ceva vreme funcţiona un restaurant. Câţiva investitori s-au interesat dacă acest spaţiu a fost transferat în patrimoniul Serviciului de Exploatare, dar nimeni nu a confirmat acest lucru, deci este în continuare al Pieţelor. Şi, pe bună dreptate, oamenii se întreabă de ce nu a mai fost scos la licitaţie, temându-se ca nu cumva să se pregătească vreo „dedicaţie” pentru vreun şmecheraş din Piteşti.
Flavius PETRESCU