Din 1991, se sărbătoreşte, anual, la 3 mai, Ziua Mondială a Presei, urmare hotărârii Uniunii Internaţionale a Editorilor de Presă. Ieri s-a sărbătorit şi la Piteşti, prefectul fiind cel care i-a adunat pe ziarişti în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, unde s-au ţinut discursuri… De fapt, odată cu promulgarea recentă a legii de recunoaştere a unor drepturi ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, anul acesta, presa a fost mai vizibilă. Am fost şi eu invitat de către preşedintele Filialei Argeş a UZPR, distinsul gazetar Mihai Golescu, director al societăţii de presă „Argeşul”. Aşadar, în calitate de membru UZPR, ca fondator şi director de ziare, ca fost director şi actual realizator TV, publicist şi ziarist independent, am dat curs invitaţiei domnului Golescu. Aş fi luat şi eu cuvântul pentru maximum două minute, că mă pricep la timpi… şi le-aş fi spus câteva lucruri, mai ales directorilor de instituţii deconcentrate prezenţi în sală. Cu toate că i-am făcut semn prefectului, nu mi-a dat cuvântul. Aşa că am să scriu aici ce aveam de gând să le zic. Că e bine ca atunci când un ziarist, o publicaţie sau o televiziune laudă o acţiune, un eveniment sau un fenomen ce ţine de o instituţie, directorul acesteia să sune imediat şi să mulţumească. Ar trebui să-şi manifeste respectul pentru iniţiativa gazetărească respectivă şi pentru profesionalism, la urma urmei! Dar nu se întâmplă niciodată aşa! Asta voiam să le spun. Ei sună doar dacă sunt „insultaţi”, „calomniaţi”, dacă li se arată gunoiul din faţa uşii sau de sub preşul din biroul domniilor lor… Orice atitudine negativă de presă este, de fapt, respectată… Pentru că abia atunci este băgat în seamă ziarul, jurnalistul etc, abia atunci când este vânat gunoiul… Mă uitam la talentata şi simpatica jurnalistă de anchetă Camelia Bădulescu şi parcă mi-era un pic necaz pe ea pentru modul în care era privită şi admirată, cu o atenţie distinsă, de către, mai deunăzi victimă (bine i-a făcut!), domnul Florin Tecău, cel care „rar şi puţin” a fost prins pe facebook… la pielea goală! Concluzia este că toţi ziariştii care investighează negativul şi care mai şi reuşesc să-l scoată la lumină merită respect! Domnilor directori, domnule preşedinte al Consiliului Judeţean, bine vă face! Bine vă face presa!
Nicolae BADIU
nicolae.badiu@gmail.com
P.S. Cu ocazia decernării diplomelor de excelenţă de către prefect, am constatat că numai în Piteşti există un număr de instituţii de presă mai mare decât numărul liceelor din tot judeţul şi, dacă aş pune la socoteală şi publicaţiile sărite, care nu au fost strigate la premiere, e clar că a fost depăşit şi numărul şcolilor gimnaziale!
Un Comentariu
Popa
Minunat. Dle Badiu, asa de bine sesizati schepsisul relatiei dintre presa si institutiile statului (si viceversa), incat Jos palaria!, va felicit din toata inima pentru acest articol.
Niciodata nu am vazut o mizerie mai mare decat un santajat care se pupa cu un santajist. Si-a recunoscut infrangerea. Mi-e scarba!
Bine le face presa sa dea cu ei de pamant. Meritati respect!