Advertisement
În această după-amiază, un biciclist a ajuns la spital, fiind victima unui accident produs de șoferul unei autoutilitare. Evenimentul rutier a avut loc la Mioveni
Din primele verificări, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, un bărbat de 35 de ani, din localitate, circula cu o autoutilitară pe strada Uzinei.
În momentul când l-a depășit pe biciclist, nu a păstrat distanța laterală față de acesta, lovindu-l cu oglinda.
În urma evenimentului rutier, biciclistul, un bărbat de 53 de ani, de asemenea din Mioveni, a fost rănit și transportat la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Advertisement