Deputatul de Argeş al PNL Dănuţ Bica a declarat că alianţa PSD-ALDE ratează dezvoltarea României prin incapacitatea de a accesa fonduri europene şi atrage atenţia că până în prezent au fost atrase doar 24% din fondurile disponibile pentru perioada 2014-2020.
„După mai bine de şapte ani de guvernare PSD, bugetul naţional nu mai are aproape deloc resurse pentru investiţii şi dezvoltare, deoarece peste 90% din banii colectaţi din impozitele şi taxele plătite de români sunt utilizaţi pentru cheltuielile curente, de funcţionare ale statului. Creşterea economică înregistrată în ultimii ani pare să fi fost mai degrabă una pur statistică, pentru că nu a adus sume mai mari la buget. În acest context, guvernele PSD-ALDE au confiscat şi banii pe care îi economisiseră consiliile locale şi judeţene, blocând aproape toate proiectele de investiţii publice de interes local pe care acestea doreau să le realizeze. Prin urmare, PSD a dovedit încă o dată că este incapabil, chiar şi în situaţii economice favorabile, să conducă România pe drumul dezvoltării şi modernizării, pentru a o apropia de nivelul statelor avansate din Uniunea Europeană. În această situaţie, în care bugetul naţional nu dispune de bani suficienţi pentru investiţii, ştim cu toţii că Uniunea Europeană pune anual la dispoziţia României miliarde de euro care pot fi utilizate pentru a realiza infrastructură modernă de transporturi, pentru a plăti subvenţii în agricultură, pentru a construi spitale regionale moderne, pentru a renova şi utila şcoli şi universităţi, pentru a califica şomerii şi a sprijini tinerii să se angajeze pe salarii mai mari. În ciuda acestei oportunităţi uriaşe, actualii guvernanţi ne-au avertizat că ei nu vor aduce în România acei bani nerambursabili, poate pentru că din ei nu se poate fura. Una dintre soluţiile cele mai viabile pentru a realiza relansarea urgentă a modernizării României o reprezintă accesarea rapidă şi integrală a miliardelor de euro nerambursabile care sunt puse la dispoziţia ţării noastre de Comisia Europeană. Guvernele PSD-ALDE au dovedit că nu vor sau nu pot să facă acest lucru, preferând să apeleze la împrumuturi, cu dobânzi uriaşe, de pe pieţele financiare”, a conchis deputatul Bica.