Senatorul Ion Popa şi-a dat demisia din fruntea PNL Argeş, asumându-şi eşecul din alegerile parlamentare unde organizaţia sa nu a trecut de 13% ca scor. Drept urmare, în cadrul unei şedinţe care a avut loc marţi seară s-a stabilit ca PNL Argeş să fie condusă, interimar, de către prim-vicepreşedintele filialei, Dănuţ Bica, ales deputat pe 11 decembrie. „Am preluat de facto, să spun aşa, conducerea organizaţiei. Săptămâna viitoare va fi o şedinţă în care vom stabili conducerea interimară până la alegeri. Este o perioadă foarte grea pentru noi, va fi dificil de gestionat situaţia”, ne-a declarat Dănuţ Bica.
Puncte slabe
Sunt câteva motive din cauza cărora, cel puţin în Argeş, în fieful Brătienilor, PNL nu reuşeşte să se impună de ani buni. Primul este acela că, deocamdată, PSD este mult prea puternic şi atât de bine organizat (are, de exemplu, 74 de primari din 102!), încât este greu să fie depăşit de cineva. Pe de altă parte, PNL Argeş nu a reuşit să atragă în rândurile sale personalităţi puternice (s-a vorbit la un moment dat, de Constantin Stroe, dar acesta a preferat să stea departe de politică). Un alt motiv: în partid sunt mai mulţi angajaţi la stat decât oameni de afaceri sau cu profesii liberale, iar multe instituţii de stat sunt conduse de… PSD. Aşa că… nu poţi muşca mâna care te hrăneşte, nu? În fine, primarii, după ce că sunt puţini, nici nu trag toţi cum trebuie la căruţa partidului (sau trag cu adversarii; vezi cazul lui Virgil Baciu, de la Corbi). Deşi PNL Argeş are 24 de primari, în doar două localităţi a reuşit să treacă de PSD: în Poienarii de Muscel şi în Bughea de Sus. Ceea ce spune multe… Nu în ultimul rând, aşa-zisa fuziune dintre PNL şi PDL nu s-a făcut cum trebuie, în „noul” PNL fiind evidente cele două tabere care par să nu se fi armonizat deloc…
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
aga
Unde sunt celelalte comentarii?…