Advertisement
Deputatul de Argeş al PNL Dănuţ Bica a participat, recent, împreună cu alţi membri ai Comisiilor pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Senatul României, la reuniunea preşedinţilor COSAC (Conferinţa Organelor Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene). La acest eveniment, care a fost organizat la Palatul Parlamentului, au fost prezenţi peste 150 de parlamentari din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele cinci state candidate şi din alte trei ţări cu statut de invitat special. Reuniunea a marcat debutul dimensiunii parlamentare din cadrul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
Advertisement