Combaterea abandonului școlar este o prioritate pentru PNL, iar în noile legi ale educației sunt prevăzute măsuri concrete pentru realizarea acestui obiectiv.
Pachetul de legi a intrat, astăzi, în dezbaterea guvernului, spune senatorul de Argeș al PNL Dănuț Bica.
„Începând cu anul școlar 2023-2024, mai mulți elevi vor beneficia de o masă sănătoasă la școală. Cel puțin un milion de copii și adolescenți vor fi incluși în program și, pentru a îndeplini acest obiectiv, investiția a fost majorată la 2,5 miliarde de lei. Măsura este parte a Planului Strategic Integrat de Reducere a Abandonului Școlar.
De asemenea, este înființat Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), prin care se urmărește creșterea retenției studenților în instituțiile de învățământ superior. Vor fi implementate politici și practici de reînmatriculare a studenților, de tipul „A doua șansă” și va fi dezvoltat un instrument de monitorizare a tranziției către învățământul superior și de avertizare timpurie a abandonului universitar.”, transmite Dănuț Bica.