În cartea de aur a concursului cu parfum de femeie semnează, astăzi, Amalia Dobrin, absolventă a Facultăţii de Teologie din Piteşti, cea care, de 21 de ani, păstoreşte Biblioteca Comunală din Teiu. La propunerea Feliciei Dumitrescu, bibliotecara îşi ocupă un loc în competiţia Excelenţelor la feminin, fiind susţinută cu zece taloane.
„Spune-i lumii cine eşti” este tema ediţiei a XX-a. Cum ni se dezvăluie concurenta, citiţi în ceea ce urmează.
„Sunt o persoană simplă şi realistă. Iubesc cărţile şi tot ceea ce ţine de folclor, de la port, până la tradiţii şi obiceiuri. Sunt pasionată de arta goblenului. Eu cred că viitorul nu trebuie aşteptat, căci vine el singur… Motto-ul care mă caracterizează este un citat din Heyde: «Deschide cartea ca să înveţi ce au gândit alţii. Închide cartea ca să gândeşti tu însuţi»”, spune Amalia Dobrin.
Nu uitaţi că taloanele dumneavoastră vor desemna câştigătoarele concursului care promovează valoarea la feminin. Aşadar, propuneţi nume noi şi fiţi aproape de favorite!
O zi FEMINA!