Statistica este triumfalistă: trăim mai bine în România, căci, nu-i aşa, salariile au crescut şi economia duduie. La subsol, acolo unde nu bagă nimeni de seamă, ni se spune şi că avem o inflaţie record, de peste 5%, dar ce mai contează când bugetarii au buzunarele pline? Contează, spunem noi, căci restul lumii, adică privaţii, suportă poveri greu de imaginat (fiscale). Iar imaginea cea mai elocventă a cât de bine trăim azi este aceea de la staţiile de carburanţi. Astfel, dacă anul trecut în august preţul benzinei era de circa 4,60 litrul, acum s-a ajuns la 5,70, la unii distribuitori chiar 5,85, apropiindu-se vertiginos de pragul de 6 lei depăşit deja la motorină. Dacă punem la socoteală şi creşterile de preţ la curent electric şi gaze naturale, destul de consistente, vedem că toate acestea au avut consecinţe directe în preţurile tuturor produselor şi serviciilor. Aşadar, majorarea de salarii la bugetari a acoperit, poate, aceste creşteri de preţuri şi nu se simte atât de acut, dar la cei angajaţi la privat pe salarii considerabil mai mici a fost o adevărată furtună în buzunare. Şi uite aşa benzina, curentul electric şi gazele ard la buzunare…
Benzina care ne arde la buzunar…
Advertisement
Advertisement