Benzina a scăzut sub 6 lei litrul, motorina se ţine „tare”.
Benzina și motorina standard s-au ieftinit la Petrom din nou, joi dimineață, cu 5 bani pe litru, după ce prețul a scăzut cu 10 bani și marți, 20 decembrie.
Astfel, potrivit Monitorul Prețurilor și peco-online, prețul litrului de benzină este cuprins între 5,94 lei și 6 lei. Iar motorina standard costă între 7,11 și 7,14 lei.
Acestea sunt prețurile după aplicarea compensării de 50 de bani. Fără compensare, nivelul prețurilor de acum este la fel ca la jumătatea lui ianuarie în cazul benzinei și la fel ca la sfârșitul lui februarie.
Pe de altă parte, guvernul ia în calcul să renunțe la compensarea prețului la pompă al carburanților după ce prețurile au scăzut semnificativ.
Compensarea prețului la carburanți a fost anunțată de guvern în luna iunie, pe fondul creșterii rapide a prețurilor.
Măsura, care inițial trebuia să fie în vigoare trei luni, s-a prelungit până în decembrie.
Foto descriptiv