Luni după-amiază, un elicopter SMURD a înfruntat vreme nefavorabilă şi a aterizat pe platoul de lângă Sala Sporturilor „Trivale” din Piteşti şi a preluat un bebeluş de numai o zi pe care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Este vorba despre un băieţel născut prematur duminică seara, care avea probleme respiratorii. Mămica avea 34 de săptămâni de sarcină şi a naşterea a avut loc pe care naturală. Cântărind 1.900 de grame, nou-născutul a fost diagnosticat cu hipoxie (asfixie) perinatală (afecţiune care se complică cu leziuni hipoxic-ischemice cardiace, renale, digestive, neurologice şi respiratorii, reprezentând cea mai importantă cauza de morbiditate şi mortalitate perinatală la nou-născutul la termen şi prematur, n.r.).
Imediat după naştere, medicii din Secţia Neonatologie a Spitalului Judeţean l-au conectat la aparate pentru a-l ajuta să respire, apoi au decis transferarea bebeluşului în Capitală. Cum transportul către Bucureşti cu ambulanţa ar fi fost mult prea riscant, s-a solicitat intevenţia elicopterului SMURD.