La sfârşitul săptămânii trecute, Paul Iulian C., în vârstă de 29 de ani, din Ştefăneşti, circula cu o trotinetă electrică pe acostamentului şoselei care keagă Piteştiul de Bucureşti.
Ajuns în faţa primăriei din localitate, tânărul s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit la cap fără să fi fost lovit de vreun autoturism aşa cum se anunţase iniţial. La faţa locului a intervenit o ambulanţă SMURD care l-a preluat pe rănit şi transportat la spital. Verficat cu etilotestul s-a stabilit că tânărul era băut bine şi avea o concentraţie de 1,21 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare din culpă.
„Atenţionăm conducătorii auto cu privire la consumul de alcool sau substanţelor cu efect psihoactiv care alterează atât percepţia realităţii, a condiţiilor de drum, a distanţelor şi capacitatea de anticipare a situaţiilor întâlnite în trafic, cât şi viteza de reacţie care au efect hotărâtor în implicarea în evenimente rutiere. Reamintim că este interzis consumul de alcool nu doar conducătorilor auto aflaţi în trafic, ci şi bicicliştilor, conducătorilor de atelaje sau celor care se deplasează pe trotinete electrice sau altor mijloace cu propulsie proprie”, a transmis poliţia judeţeană.