Echipa de baschet a Piteştiului, BCM U, a ajuns ieri la o înţelegere cu jucătorul Pavel Marinov. Internaţionalul bulgar va evolua în culorile alb-violete în sezonul 2016/2017, având posibilitatea de a-şi prelungi înţelegerea, anunţă site-ul oficial al clubului (www.scmpitesti.ro).
În vârstă de 28 de ani, noul jucător al formaţiei din Trivale măsoară 1,99 m şi evoluează pe poziţia 3, dar le poate acoperi pe alte trei, respectiv 1, 2 şi 4.
Marinov soseşte la BCM U de la Dinamo Bucureşti, formaţie alături de care s-a calificat în ediţia precedentă atât în play-off-ul Ligii Naţionale, cât şi în turneul semifinal al Cupei României.
În ediţia trecută de campionat, bulgarul a bifat 36 prezenţe cu medii de 12,3 puncte, 4,3 recuperări, 3,5 pase decisive, 11,9 la eficienţă, totul în 29 minute. Cea mai bună evoluţie a avut-o în victoria din debutul sezonului, cu Energia Târgu-Jiu, scor 83-77. Atunci, Pavel a avut 27 puncte, 9 recuperări, 5 pase decisive, două intercepţii şi un „capac”.
Cariera de profesionist şi-a început-o la vârsta de 19 ani, la BC Yambol. În ţara natală. După patru sezoane petrecute la această echipă, jucătorul a fost transferat de cel mai puternic club al Bulgariei, Lukoil Academic Sofia. Până a ajunge în România, Pavel a mai evoluat două ediţii de campionat la Balkan Botevgrad. În anul 2015, federaţia bulgară i-a acordat premiul pentru cel mai bun jucător autohton.
Monica CRISTEA