Echipa de baschet a Piteştiului de pregăteşte de debutul în noua ediţie de campionat care va începe în acest final de săptămână. BCMU FC Argeş Piteşti are un program foarte greu, în primele două runde urmând a juca, în deplasare, împotriva unor echipe puternice ale campionatului, UBT Cluj-Napoca, respectiv CSU Sibiu. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul Florin Nini, directorul tehnic Silviu Corodi şi căpitanul Mladen Jeremic au prefaţat confruntarea de la Cluj, programată mâine, de la ora 19.
„Avem caractere puternice”
Tehnicianul alb-violet este conştient de dificultatea confruntării, având în vederea că elevii săi vor întâlni una dintre forţele campionatului intern, o grupare ce an de an îşi propune obiective îndrăzneţe, având multe trofee în palmares: „Am pregătit meciul cu multe atenţie, ştim că avem în faţă un campionat extrem de dificil. În grupa noastră sunt echipe puternice, trebuie să jucăm foarte atent, să fim concentraţi meci de meci. Sâmbătă vom evolua în faţa unei formaţii care şi anul acesta şi-a anunţat candidatura la titlu, o echipă care este în faţa noastră din punct de vedere al pregătirii, al meciurilor amicale, dar şi al celor oficiale. Se ştie că adversara noastră a susţinut Supercupa, apoi a jucat în primul meci de calificare pentru Eurocup. În ceea ce priveşte echipa mea, eu am încredere în jucători, avem caractere puternice, avem băieţi care ştiu să gestioneze situaţiile de orice natură. Mergem acolo pentru a da totul şi a ne bate de la egal la egal cu echipa din Cluj. Începutul de campionat nu este foarte avantajos pentru noi, dar eu iau partea pozitivă. Intrăm în turaţie maximă, vom juca în primele două runde cu formaţii de top şi automat putem vedea cu adevărat nivelul de pregătire la care ne aflăm”.
„Cel mai complicat”
Silviu Corodi, directorul tehnic al grupării argeşene, a spus: „E cel mai complicat sezon din ultimii cinci ani, trebuie să fim în priză la fiecare meci şi niciuna dintre echipe nu-şi poate permite să facă vreun pas greşit. Noi ne antrenăm cu seriozitate şi sperăm să avem evoluţii bune care să ne ajute în îndeplinirea obiectivului”.
„O ligă competitivă”
Căpitanul Mladen Jeremic a precizat că nu s-a aşteptat să fie numit căpitanul echipei şi crede că acest sezon va fi mult mai puternic decât precedentul: „Sincer, nu m-am aşteptat să fiu numit căpitanul echipei, este o adevărată onoare. Nu cred că se vor schimba multe în modul de a lupta şi a mă dedica formaţiei. Acest sezon va fi mai puternic decât ultimul. Este o ligă competitivă, de calitate şi cred că nu există meciuri facile. Trebuie să luăm totul pas cu pas, iar la final vom vedea unde ne aflăm. Suntem motivaţi pentru primul meci oficial, cel de la Cluj”.