Caroli Foods Group, liderul pieței produselor preparate din carne, cu o fabrică de profil în Pitești, susține performanța sportivilor legitimați la cluburile argeșene de natație, sponsorizând cu peste 500.000 lei acoperirea bazinului de înot de 50 de metri de la ștrandul Costache Negri, cu unbalon presostatic. Montajul balonul se va face începând din această lună, respectând programul de antrenament al sportivilor, fără a le afecta activitățile. Astfel, bazinul va fi pregătit pentru iarnă în luna octombrie.
„Mă bucur că am finalizat, cu sprijinul Caroli Foods Group, unul dintre proiectele mele cele mai importante pentru oraș: 1.000 de sportivi legitimați la mai multe cluburi argeșene afiliate la federaţia de resort se vor putea antrena și în sezonul rece, în condiții excelente. Astfel, copiii și tinerii se antrenează acasă, în Pitești, nu mai pleacă în alte orașe. În contextul actual, din păcate, natația piteșteană a suferit pierderea a două generații de copii, în procesul de inițiere, formare și perfecționare, spre performanță”, a spus primarul Cristian Gentea.
„Ne gândim întotdeauna la viitor, iar copiii reprezintă, pentru noi, o investiție în viitor. Am identificat încă de la început nu doar nevoia, ci și necesitatea unei astfel de soluții care să susțină tinerele talente, ținând cont de fapul că bazinul olimpic este în plin curs de modernizare, iar termenul estimat de finalizare nu ar fi asigurat continuitate în pregătirea sportivilor”, a explicat Anamaria Băjan, director de marketing la Caroli Foods Group.