În această dimineaţă, agenţii postului de poliţie Mozăceni au făcut semnal de oprire unui autoturism care circula pe DJ 503 şi părea cam… nesigur pe roţi. În loc să tragă pe dreapta, cel de la volan a dat talpă, cum se zice, şi s-a îndepărtat cu intenţia de a se face nevăzut. Pe urmele lui s-au lansat imediat poliţiştii şi după o cursă care de vreo opt sute de metri, împricinatul a fost ajuns şi blocat. Legitimat, s-a stabilit că este vorba despre Florin Daniel E., de 27 de ani, din Slobozia, care n-a putut prezenta permisul de conducere la control. Extinzând verificările, oamenii legii au constatat că, şi dacă ar fi vrut, cel în cauză nu putea să prezinte permisul de conducere, din simplul motiv că nu este posesorul unui astfel de document. Deci ăsta a fost primul motiv pentru care împricinatul a refuzat să oprească. Cel de al doilea este că, verificat cu etilotestul, a rezultat că bărbatul era băut şi avea o concentraţie de 0,69 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Individul a refuzat să i se recolteze probe bologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi s-a ales cu dosar penal pentru conducerea fără permis şi sub influenţa alcoolului.
Val. NICOLAU