Două persoane au ajuns la spital, fiind rănite în urma unui accident rutier în care o maşină s-a răsturnat pe şosea. Poliţiştii au stabilit că şoferul era băut.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 18 a serii de sâmbătă pe DC 100 din Teiu. Marian S., de 57 de ani, din localitate, circula cu un Nissan Navara dinspre satul Leşile către centrul comunei. Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a ajuns în şanţ, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat pe carosabil. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto, care a suferit fractură de braţ, şi uşoară a însoţitorului său, Mihai M., de 19 ani, de asemenea din Teiu. Scoase de martori din autoturism, victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital. Agenţii rutieri au constatat că şoferul era băut şi avea o concentraţie de 0,71 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Băut, s-a răsturnat cu maşina
Advertisement
Advertisement