Un bărbat a fost rănit, după ce maşina la volanul căreia se afla a fost implicată într-un accident rutier.
Evenimentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în comuna Moşoaia. Din primele verificări efectuate de agenţi ai Biroului Rutier Piteşti a rezultat că Marian Ş., de 39 de ani, din Bârla, circula cu un Opel Astra dinspre Poiana Lacului către Piteşti. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului. Autoturismul a derapat şi a lovit o autoutilitară staţionată pe marginea şoselei, apoi ricoşat pe carosbil, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu un Ford condus regulamentar de George D., în vârstă de 27 de ani, din Albota, după care s-a izbit violent de un copac.
Iniţial s-a anunţat că în urma accidentului şoferul ar fi rămas încarcerat, iar la faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare a Detaşamentului de Pompieri Piteşti şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă.
Când au ajuns, salvatorii au constatat că nu era nevoie de intervenţia echipei de descarcerare. Şoferul a fost găsit conştient şi prezenta politraumatisme. El a fost transportat la spital, unde medicii au stabilit că, din fericire, rănile nu era grave. În momentul când l-au verificat cu etilotestul, oamenii legii au avut parte de o surpriză: Marian Ş. era beat şi avea o concentraţie de 1,04 mg/l de alcool pur în aerul expirat. În caută a fost deschis dosar penal pentru infraţiunile de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.