Un eveniment rutier care putea să aibă consecinţe dintre cele mai grave a avut loc miercuri noapte în Pitești, pe strada Smeurei. La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje ale pompierilor și poliției, iar în urma verificărilor s-a constatat că şoferul era băut.
În jurul orei 22, poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au fost sesizaţi cu privire la producerea accidentului soldat, din fericire, doar cu pagube materiale consistente. Din primele date rezultă că Florin D., în vârstă de 51 de ani, din municipiu, circula cu un Renault către cartierul Trivale. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu un autoturism condus regulamentar din dens opus de un bărbat de 38 de ani, de asemenea piteştean.
Verificat cu etilotestul, s-a constatat că Florin D. era băut şi avea o concentraţie de 0,69 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la spital unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemei, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.