Poliţiştii Secţiei Rurale Poiana Lacului l-au depistat pe Viorel D., de 37 de ani, din Piteşti, prin comuna precizată fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în plus oamenii legii au constatat că nu are permis de conducere.
Verificat cu etilotestul s-a stabilit că bărbatul avea o concentraţie de 0,53 mg/l de alcool pur în aerul expirat, însă acesta a refuzat să meargă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. Deşi nu a fost reţinut, sâmbătă dimineaţă împricinatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, iar procurorul de caz l-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi cercetările continuă.