Creşterea duratei de viaţă în lume este o certitudine, semnalată şi la noi. Sfatul unui bătrân înţelept este oricând util în segmentele de bază ale societăţii. Noi marginalizăm oamenii vârstnici, cu excepţia mediului academic. Mai trecem câte unul-doi prin Parlament pentru ameliorarea „Ştiinţei de carte” fără să le deschidem porţile în Comisiile de specialitate unde ar strica „majorităţi” la votul legilor făcute numai pentru aleşi (vezi Ionescu Quintus sau Leon Dănăilă).
În lumea civilizată, în ultimele două decenii s-a înfiripat un suflu social în dezbaterile publice – bătrâneţea activă – ca o continuare a menţinerii stării de sănătate şi vitalitate care să le permită vârstnicilor implicarea activă în relaţiile şi viaţa cetăţii. Acest curent promovează dimensiuni ca: „bătrâneţea activă”, „bătrâneţe productivă”, „bătrâneţe de succes”. Îşi propune păstrarea independenţei vârstnicului, ancorarea şi implicarea eficiente în societate.
Recent s-au luat în considerare şi persoanele vârstnice care au boli cronice controlate terapeutic. Chiar dacă asociază şi uşoare grade de dizabilitate ei pot avea o îmbătrânire activă. Se elaborează planuri de susţinere individuală, care să asigure o calitate a vieţii apropiată aşteptărilor şi să permită continuarea unui mod de viaţă activ şi independent.
Nu toată lumea îmbătrâneşte la fel şi în acelaşi ritm, ci în funcţie de ereditate şi mai ales de stilul de viaţă. Derivă de aici necesitatea realizării de concepţii diversificate pentru definirea şi realizarea unei îmbătrâniri active, până la vârste foarte înaintate. Au apărut noţiuni de „longevitate sănătoasă”, „longevitate activă” etc.
Mediul ambiant construit reprezintă un factor determinant pentru sănătatea persoanelor vârstnice şi un catalizator pentru longevitatea activă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte longevitatea activă ca procesul de optimizare a oportunităţilor pentru sănătate, participare şi securitate, cu scopul declarat de creştere a calităţii vieţii.
Calitatea vieţii este direct influenţată de calitatea mediului construit oamenilor. Instrumentele arhitecturale de bază (lumină, formă, culoare, textură, sunet) utilizate abil în spaţii diverse, de la locuinţe la clădiri publice cu caracter socio-cultural, pot stimula longevitatea activă. Expunem în continuare câţiva factori de mediu importanţi în protecţia şi stimularea persoanelor vârstnice:
Lumina – se recomandă creşterea nivelului de iluminare pentru persoanele vârstnice: vitralii generoase, folosirea iluminatului natural cât mai mult posibil.
Forma, volumul, spaţialitatea – complex instrument arhitectural, pot avea impact asupra celor patru aspecte: biologic (accesibilitate, ergonomie, ventilaţie), psihologic (atracţie, siguranţă), social (participare, comunicare, interacţiune) şi cultural (tradiţional, modern).
Culoarea: nuanţele care influenţează pozitiv psihicul, combătând depresia şi asigurând liniştea şi relaxarea sunt galben, verde, bleu.
Textura – aspectul arhitectural de siguranţă, protector: pardoseli antiderapante, pereţi netezi, fără forme ascuţite şi dure, pentru evitarea accidentelor.
Sunetul – extrem de util în creşterea calităţii vieţii vârstnicilor care şi-au păstrat auzul: evitarea zgomotelor stradale, stridente (claxonări prelungite şi frecvente, poligoane de tragere, aterizările şi decolările avioanelor, muzica din restaurante cu program prelungit cu amplificarea la maximum a bateriilor cum place tineretului de azi). Audiţii muzicale clasice de scurtă durată, cu 30-40 minute înaintea stingerii luminii de seară, cresc calitatea şi durata somnului reflectate în creşterea capacităţii de concentrare şi abilităţii psihice.
Utilizarea modelului expus, adaptat şi nivelului educaţional al vârstnicului oferă creşterea în ansamblu a calităţii vieţii şi stimulează longevitatea activă.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
P.S. Bătrânii nu se cumpără şi îi ai precum i-ai crescut.|
