Printre basmele cunoscutului folclorist Petre Ispirescu, găsesc următorul paragraf: „Pârdalnicele de bătrâneţe, când vin, aduc cu dânsele fel de fel de metehne”.
În căutarea unora dintre acestea, am poposit în câteva locuri din Piteşti unde se întâlnesc cei vârstnici. Îl aud pe unul cum se făleşte cu trecutul său, pe altul cum se laudă, posibil, şi cu ce nu există. Unul este nemulţumit cu ce are. Acestuia i-am răspuns în gând: „Nu e mai mare avuţie decât sănătatea trupului”. Într-adevăr, despre aceasta vorbesc cei mai mulţi, despre boli şi suferinţe. Câte operaţii, ce tratamente, la care spitale şi doctori s-au perindat, dar mai ales cu ce rezultate. Alături, un ins se bate cu pumnul în piept, spunându-le celorlalţi cât de vigan este, la vârsta lui. Acestuia îi răspund în sinea mea: „Curaj, găină, că te tai!” Într-un colţ, unuia i se urează „La mulţi ani!”, la care bătrânul, hâtru de felul lui, le zice:
– Ehe, anii ăia mulţi sunt în urmă!
O femeie trecută prin multe suferinţe le repetă celorlalte din jurul ei că bătrâneţea e o boală fără leac. Şi adaugă:
– Ce să mai! Când vine, bătrâneţea e tare rea.
La aceste vorbe intru şi eu în discuţie:
– Nu e aşa de rea bătrâneţea că vine, pe cât este de rea că pleacă!
Şi, ca să mai destind atmosfera, continui:
– Uite, soarele cât este de puternic şi tot îşi pierde energia, numai că la el se întâmplă în 12 miliarde de ani, după spusele ştiinţei. Mai sunt de trecut 7,5 miliarde până la sfârşit.
Vom trăi şi vom vedea. Ei, aş!
C. BUJDOIU
