Bătaie soră cu moarte într-un parc din din Argeș.
În ziua de 2 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, și au reținut un bărbat de 35 de ani, din Bascov.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 13 iulie, în timp ce se afla în apropierea unui parc de pe raza localității Bascov, cel în cauză ar fi agresat fizic un bărbat de 32 de ani, tulburând, astfel, liniștea și ordinea publică.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
(Foto: descriptiv)