La finele săptămânii recent încheiate, în Capitală au avut loc lucrările unui congres extraordinar al recent înfiinţatului Partid Mişcarea Populară, formaţiune întemeiată de fostul şef al statului, Traian Băsescu. Evident, în calitate de iniţiator, fondator, creier şi mentor al acestui partid, ex-preşedintele Băsescu nu avea cum să nu câştige şefia propriei sale creaţii politice. Mai ales că n-a cutezat nimeni să-i stea împotrivă. Tocmai de aceea, revărsată generos pe toate canalele media ieri şi alaltăieri, ştirea că fostul preşedinte al României a fost ales lider al Partidului Mişcarea Populară n-a surprins pe nimeni. Fireşte, nici pe noi.
A trecut, însă, neobservat altceva: procentul cu care membrii PMP au votat în favoarea lui Băsescu: unanimitate. U-na-ni-mi-ta-te! Vă vine să credeţi? Cititorii noştri mai în vârstă îşi amintesc, desigur, de vremurile când tovarăşul Nicolae Ceauşescu era ales preşedinte al României. Ei bine, nici măcar fostul dictator comunist n-a dat vreodată poruncă să fie ales chiar cu 100%. Ceauşescu câştiga regulat cu 99 virgulă ceva la sută, dar îi era parcă ruşine şi lui să fie ales chiar cu unanimitate. Până şi în anii dictaturii comuniste, mai existau oameni precum Constantin Pârvulescu, care nu-l votau cu niciun chip pe „tovarăşul”.
Nici ultimii dictatori în viaţă ai lumii contemporane n-au cutezat să se aleagă cu 100% din voturi. Cel mai apropiat, geografic vorbind, de noi, Alexandr Lukaşenko, omul care conduce cu o mână de fier Bielorusia de peste două decenii, a câştigat ultimele „alegeri prezidenţiale” cu numai 83,47%. Nici măcar într-unul din ultimele bastioane totalitariste ale lumii de azi, fosta republică sovietică Turkmenistan, nu s-a apropiat nimeni de procentul obţinut deunăzi de preşedintele Băsescu. Fostul dictator turkmen Saparmurat Nyazov a obţinut de fiecare dată puţin peste 90% din voturi, iar succesorul său (Nyazov, ales preşedinte pe viaţă, a răposat în 2006), Gurbanguly Berdimuhamedov, abia a adunat 89,23% din voturi la ultimele „alegeri”.
Văzut de multă lume, sătulă de anchilozarea şi închistarea în propria suficienţă a partidelor mari (PSD şi PNL) ca o speranţă de mai bine, Partidul Mişcarea Populară a pornit prost la drum. Am mai remarcat asta, în paginile „Argeşului”, încă de când PMP se năştea ca fundaţie. Azi, din păcate, trebuie să remarcăm că partidul prezidenţial continuă la fel de prost. E inacceptabil ca în sânul unui partid politic cu pretenţii reformiste să nu existe decât un candidat la şefie, iar acela să ia 100% din voturi. Asta cu atât mai mult cu cât, pe lângă figuri anoste şi anonime, PMP are în rândurile sale şi destui oameni valoroşi (l-am include aici pe argeşeanul Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei şi al Externelor, fost vicepreşedinte al Senatului).
Din peisaj mai lipseşte doar Elena Udrea. Poate că n-ar fi lipsit dacă DNA ar fi fost prinsă cu alte treburi şi n-o întreba de sănătate.
Autor: Sorin Simion
