Echipa de baschet masculin a Piteştiului se pregăteşte pentru jocul al doilea din Top 6. Elevii lui Florin Nini vor da piept duminică, de la ora 20, în deplasare, cu BC CSU Sibiu, partida urmând a fi transmisă de DIGI SPORT 4. Piteştenii abordează confruntarea de pe locul cinci şi au moralul foarte bun, având în vedere că în jocul din prima etapă au obţinut o victorie importantă. Argeşenii au învins, pe teren propriu, scor 80-79, pe UBT Cluj-Napoca, câştigătoarea Cupei şi Supercupei României.
„Am încredere în mine”
Jahii Carson, ultima achiziţie a echipei BCM U FC Argeş, a vorbit pentru totalbaschet.ro despre sosirea la echipa din Trivale, despre campionatul românesc, precum şi despre aşteptările pe care le are în meciurile care au mai rămas de disputat din această ediţie de campionat. „Am încredere în mine şi am simţit că aş putea să vin la această echipă şi să ajut la obţinerea victoriilor.
Înainte de a ajunge aici nu cunoşteam niciun jucător din România. De asemenea, acum simt că toţi încep să-şi înţeleagă rolurile şi să le accepte. În ceea ce mă priveşte, cred că sunt unul din cei mai rapizi şi atletici conducători de joc indiferent de situaţie, pot să marchez când este nevoie, să îmi arăt experienţa când este nevoie, dar şi forţa atunci cînd este cazul”.
În acest sezon, în trei partide disputate în tricoul piteştenilor, Jahii Carson are medii de 16 puncte, 2 recuperări şi 4.3 pase decisive pe meci.
La echipa naţională
În urma evoluţiilor bune pe care le-au avut la echipa de club, trei jucători argeşeni au fost convocaţi la lotul naţional în vederea susţinerii partidelor cu Macedonia şi Kosovo.
Federaţia Română de Baschet a anunţat lotul convocat de selecţionerul naţionalei de seniori, Tudor Costescu, pentru partida cu Macedonia, din precalificările EuroBasket 2021. Pentru meciul care se va disputa pe 21 februarie, la Ploieşti, au fost chemaţi 15 jucători care evoluează în campionatul intern, dar şi în străinătate. BCM U FC Argeş are cei mai mulţi jucători chemaţi pentru această acţiune. Aceştia sunt Tudor Gheorghe, Radu Paliciuc şi Iulian Orbeanu. Meciul dintre România şi Macedonia se va disputa joi, 21 februarie, de la ora 19, la Ploieşti. După trei zile, pe 24 februarie, tricolorii vor încheia această fază din precalificări cu un meci în deplasare, cu Kosovo. România are un bilanţ de o victorie şi un eşec în campania FIBA EuroBasket 2021.
Foto: Gabriel PINTILEI