Zilele acestea, în ţară, dar şi peste Prut, au avut loc o serie de evenimente dedicate Unirii de la 27 martie 1918. Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş, doctor în istorie, a vorbit astăzi la „Antena 1” Piteşti despre contextul politic care ar putea oferi cadrul favorabil reunirii României cu Basarabia. Gazdele emisiunii „Subiect de presă” au fost, ca de obicei, Cristina Munteanu şi Mihai Golescu.
„Vreau să ne îndreptăm cu faţa către viitor, dar având la bază faptele istorice. Ce s-a întâmplat acum 100 de ani? A ştiut România să profite de o şansă, un context sau s-a întâmplat altceva?” – a întrebat Mihai Golescu.
Primul Război şi Marea Unire
„În anul 1916 România făcea un pas important în istorie şi intra în Marele Război, în prima conflagraţie mondială. La acel moment, românii intrau în luptă pentru eliberarea Transilvaniei, a Banatului, Crişanei, Maramureşului şi a Bucovinei, adică a teritoriilor româneşti aflate sub vremelnică stăpânire de către Austro-Ungaria. Nu se punea problema, în 1916, ca România să aspire la unirea Basarabiei cu patria-mamă. De ce? Pentru că România intra în război împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, fiind de partea Antantei, deci alături de Rusia. În doi ani de război, România a trecut de la extaz la agonie şi de la agonie la extaz. Am pierdut două treimi din teritoriul regatului (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) şi am fost forţaţi să ne retragem în Moldova. Dar este important de subliniat: Polonia a fost împărţită de trei ori, iar Ungaria, Serbia, Bulgaria au fost paşalâc. Statul român nu a fost desfiinţat niciodată; chiar dacă uneori am semnat tratate neoneroase, chiar dacă am pierdut din teritorii, a existat permanent un nucleu românesc unde au gravitat românii din părţile ocupate” – a spus Cornel Popescu.
Un vis secular
„Visul de unire a fost unul secular, în 1918 s-a finalizat un proces istoric început încă din 1829, odată cu semnarea tratatului de la Adrianopol. Nu s-ar fi ajuns la acest tratat fără Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821. Acolo se delimitează clar graniţa dintre români şi otomani, apare burghezia şi se pun bazele miliţiei naţionale, adică a armatei române moderne. Apoi, în 1938, Ioan Câmpineanu redacta Actul de unire şi independenţă. În 1848 avem programe unde se vorbeşte răspicat despre unire. M. Kogălniceanu spunea că «aceasta este cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg edificiul naţional» […]. În 1877-1878 este un alt moment important pentru România şi tânăra armată română.
Termenul de Basarabia vine de la Basarab I, considerat întemeietorul Ţării Româneşti. La 27 martie 1918, deşi în urma a 106 ani de dominaţie ţaristă, 66,5% din populaţie era formată din români.
La 28 iunie 1940, în urma unui odios ultimatum sovietic, am pierdut Basarabia. A fost o consecinţă directă a înţelegerii dintre Hitler şi Stalin, prin pactul Ribbentrop-Molotov. Pe lângă Basarabia, ne-au luat ilegitim şi Bucovina de Nord, Herţa şi Hotinul, liniile de demarcaţie fiind încălcate.
Este uşor de judecat astăzi, în acele momente însă nu ştim cu exactitate ce informaţii aveau cei din Consiliul de Coroană. Important este că astăzi, în 2018, se vorbeşte limba română pe teritoriul Republicii Moldova, asta în condiţiile în care pe vremea Uniunii Sovietice populaţia era forţată să studieze în limba rusă, să vorbească şi să scrie în limba rusă” – a continuat directorul Muzeului Judeţean Argeş.
Românii din Basarabia vor unirea
„Am fost la Chişinău în mai multe rânduri. Am simţit că oamenii de rând, mai cu seamă cei din zona rurală, simt româneşte. Explicaţia este că în mediul urban au fost aduşi cei colonizaţi – ruşi, ucraineni, acolo unde era dezvoltare economică şi comerţ, pe când în zona rurală mediul nu a fost contaminat.
Pe de altă parte, scăderea nivelului de trai şi creşterea corupţiei au generalizat un fenomen social. O bună parte dintre cei trecuţi de 50-60 de ani spun că era mai bine pe timpul Uniunii Sovietice, având casă, un loc de muncă stabil, un nivel de trai satisfăcător şi o siguranţă. Exact aşa gândeşte o parte a populaţiei trecute de 60 de ani şi în România. Evident, ruşii colonizaţi privesc către Moscova şi mai e o categorie care susţine independenţa Republicii Moldova, cel mai probabil fiindcă au anumite funcţii şi vor să conserve acest stat pentru a-şi păstra aceste funcţii.
Alinierea Republicii Moldova şi integrarea ei în Uniunea Europeană şi în structurile Nord-Atlantice ar fi primul pas pe calea unificării naţionale pentru că Uniunea Europeană pune accent pe dispariţia frontierelor între statele membre. Or, românii au fost ancoraţi permanent la valorile europene şi occidentale – dintotdeauna.
Problema e că Republica Moldova se află într-o zonă geopolitică gri, ca un stat tampon între România (care înseamnă şi UE, şi NATO, fiind o umbrelă de securitate prin parteneriatul strategic cu Statele Unite) şi Ucraina (vedem problemele din ultimii ani – înfruntarea cu Rusia).
Este necesar însă şi un sprijin din partea României (şi nu numai al României) de a creşte nivelul de trai. Dacă se investeşte în educaţie, fiţi convinşi că se poate ajunge la o reunire în marea familie europeană” – a apreciat istoricul.
Noi să fim uniţi
„Important este să fim noi uniţi în primul rând, să lăsăm orgoliile la o parte şi dacă noi, cum spune Alecsandri, «vom da mână cu mână», putem împlini acest vis. Oamenii simpli îşi doresc acest lucru, dar trebuie să avem şi oameni politici, nu politicieni. Să ne aducem aminte că România Mare nu a rezultat în urma unei bătălii, a unui tratat diplomatic, ci a fost actul de voinţă al românilor” – a conchis Cornel Popescu.
