Aşa cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului nostru, un individ care racola minore pe internet a fost încătuşat, luni, de judiciariştii de investigaţii criminale din Poliţia Piteşti. Bărbatul, identificat ca fiind Gheorghe Mărgărit, de 45 de ani, din municipiu, a fost încarcerat pentru 24 de ore în arestul Poliţei Argeş. Ieri, el a fost dus la Parchet, iar procurorul a dispus plasarea lui sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Vă reamintim că mama unor fetiţe în vârstă de 11 şi, respectiv, 12 ani a sesizat poliţia că un necunoscut discuta pe facebook cu copilele faţă de care se dădea îndrăgostit, le propunea să se întâlnească şi chiar le făcea avansuri cu tentă sexuală. Supravegheată de anchetatori, fetiţa de 12 ani a mers la „întâlnire”, iar când bărbatul, tată a trei copii, printre care o fată de 12 ani, a apărut, a fost înhăţat de oamenii legii care împânziseră zona.
Val. NICOLAU