Eram student în anul VI, la terminarea stagiului de Medicină Legală efectuat la Institutul „Mina Minovici”. Văzusem lucruri extrem de interesante, dar aşteptam cu nerăbdare ziua când nu va mai trebui să calc vreodată pe acolo. După ce în anul I mă obişnuisem foarte greu cu atmosfera din sălile de disecţie unde luni bune eu şi colegii de grupă ciopârţiserăm un cadavru până nu a mai rămas nimic din el, am devenit spectator la zecile de necropsii ce se făceau la institut pentru a elucida cauza morţii unor copii, adulţi sau bătrâni.
În ultima zi de stagiu, asistentul de la grupa noastră ne promisese că ne va duce să vedem celebrul muzeu al institutului. Aici, printre alte exponate, din folclorul mediciniştilor ştiam că-i şi borcanul cu formol în care de câteva decenii era expus celebrul penis al lui Terente. Se păstrase de parcă ar fi fost tatuat şi pus apoi în borcan cu o zi în urmă. Fapt ce le-a făcut pe colegele noastre să dea în bâlbâială, să comenteze şi să compare dimensiunile exagerat de mari ale relicvei cu ce aveau în dotare prietenii lor.
Peste ani, practicând venerologia, am consultat mii de bărbaţi. Inevitabil, ştiu foarte bine cât de preocupaţi sunt ei, de la adolescenţă până la bătrâneţe, de dimensiunile şi performanţele acestui organ despre care unii spun că fără el viaţa n-ar avea niciun sens. Am întâlnit puşti care au intrat în depresie când, măsurându-şi cu rigla penisul, au văzut că el nu este în tendinţe…
În privinţa asta, românii nu sunt dotaţi precum africanii. N-am văzut în atâţia ani mai mult de patru bărbaţi care s-ar putea compara cu Terente. Dar la toţi satisfacţia asta era în detrimentul inteligenţei…
Recent am tratat un tânăr dotat ca un armăsar. Se pregătea să plece într-o ţară din Vest ca să facă orice muncă necalificată. Mai în glumă, mai în serios, l-am sfătuit să ia pe acolo legătura cu cei care produc filme sau editează reviste porno. Cu siguranţă s-ar umple de bani. Fiind cam sărăcuţ la minte, mi-a răspuns: „Hai, domn’e, faceţi mişto de mine?”…
Dr. Viorel PĂTRAŞCU
