# Trei bărbaţi sut anchetaţi de poliţişti după ce împotriva lor au fost deschise dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt.
Astfel, agenţi ai postului de poliţie Merişani au finalizat cercetările într-o cauză privindu-l pe Victor Nicolae V., de 32 de ani, din localitate, bănuit că, în cursul lunii martie, ar fi pătruns prin efracţie într-o casă, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 2.500 lei. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de emitere a rechizitoriului şi trimitere în judecată.
La rândul lor, poliţişti ai Secţiei 2 Piteşti au terminat cercetările într-un dosar înregistrat tot pentru furt. Din verificări a rezultat că, în perioada aprilie – iulie 2018, Cristinel Costică B., de 46 de ani, din Piteşti, ar fi sustras diverse bunuri din incinta unor magazine de pe raza municipiului. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.000 lei, a fost recuperat integral şi restituit unităţilor păgubite, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.
În fine, judiciarişti ai Poliţiei Câmpulung au fost sesizaţi de un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitate, că i-a fost sustras telefonul mobil. În scurt timp, autorul faptei a fost identificat. El este Gabi Florin S., de 20 de ani, tot din municipiul de la poalele Mateiaşului, care, profitând de neatenţia păgubitului, i-a furat telefonul. Aparatul, în valoare de 600 lei, a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate. În cauză a fost deschis dosar penal şi cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.