Doi bărbaţi au trecut efectiv pe lângă moarte şi au ajuns cu răni serioase la spital, după ce au fost victimele unui accident mai puţin obişnuit de tractor.
Evenimentul a fost anunţat în jurul orei 10.10 a dimineţii de sâmbătă, la Băiculeşti, unde Ion N., de 62 de ani, a mers cu tractorul în grădina unui prieten, Ion C., de 59 de ani, ca să-l ajute să scoată o buturugă de nuc din pământ. Şi s-au gândit ei că cea mai bună soluţie ar fi să lege butura cu cabluri şi s-o smulgă folosind puterea tractorului. Zis şi făcut, numai că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă, cum se zice, pentru că utilajul n-a mai putut fi controlat şi s-a răsturnat, rănindu-i atât pe tractorist, cât şi pe proprietarul grădinii. Ambii bărbaţi au ajuns cu ambulanţele la spital şi internaţi. Primul dintre ei a suferit politraumatisme, traumatism de umăr drept şi hemitorace stâng, fracturi costale şi traumatism de coloană servicală. Cel de al doilea a fost diagnosticat cu politraumatism de coloană cervicală, de umăr drept şi de şold stâng, precum şi cu fracturi deschise la degetele mâinii stângi şi fractură de pumn stâng. În cauză a fost deschis dosar penal.
Bărbaţi accidentaţi de tractor
Advertisement
Advertisement