Pompierii argeşeni au fost solicitaţi să intervină de urgenţă în comuna Corbi, unde un bărbat a fost luat de viitură, dat, din nefericire, nu a mai putut fi salvat.
Este vorba despre Marcel Moise, de 45 de ani, din localitate, care sâmbătă seară a încercat să treacă Râul Doamnei călare ca să ajungă la o grădină. Ajuns aproape de mijlocul râului, acesta a fost doborât de curenţii puternici, luat de o viitură formată ca urmare a precipitaţiilor abundente înregistrate în zona de nord a judeţului şi dus în aval. Pompierii sosiţi la locul evenimentului au început să-l caute şi au reuşit să-l găsească la vreun kilometru distanţă de locul unde l-a luat viitura. Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă a încercat să-l resusciteze peste 45 de minute, dar din păcate eforturile au fost zadarnice şi s-a declarat decesul. Din câte se pare, bărbatul a fost atenţionat de alţi săteni să nu se aventureze în apele învolburate, dar au fost ignoraţi. Dacă stăpânul şi-a pierdut viaţa, calul a reuşit să iasă singur la mal. Potrivit ISU Argeş, sâmbătă, în bazinul hidrografic superior al Râului Doamnei a plouat foarte mult, iar nivelul apei a fost crescut, mai ales în localităţile Nucşoara, Corbi, Pietroşani, Domneşti şi Dârmăneşti. „Deşi populaţia a fost avertizată asupra acestui aspect, bărbatul a ignorat atât recomandările autorităţilor, cât şi insistenţele localnicilor de a nu se aventura să treacă prin apa învolburată”, au precizat reprezentanţi ai ISU Argeş, care le recomandă oamenilor să respecte indicaţiile autorităţilor, dar să se şi informeze permanent în legătură cu modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă vizând fenomene hidrologice periculoase.