Advertisement
Ieri, o femeie din Cocu, satul Bărbăteşti, a sunat la poliţie anunţând că soţul său, Gheorghe Ion, în vârstă de 37 de ani, a plecat să culeagă ghebe după ce consumase alcool şi nu s-a mai întors.
Oamenii legii au format echipe şi au plecat să-l caute pe dispărut. Câteva ore mai târziu acesta a fost descoperit fără viaţă. Se spânzurase de creanga unui copac din pădurea de la marginea localităţii, situată la câteva sute de metri de casă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, iar în cauză a fost deschis dosar penal.
Advertisement